9 definiții pentru înotător (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. ♦ Sportiv care practică înotul. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

înotător, ~oare [At: CORESI, EV. 376/2 / S și: (nrc) înno~ / Pl: ~i, ~oare / E: înota + -(ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană, ființă) care înoată. 3 smf (Înv) Navigator. 4 sfp (Om) Ordin al păsărilor care înoată. 5 sf Pasăre din ordinul înotătoarelor. 6 sf Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate. 7 sf (Bot; reg) Broscariță.

ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, ființă) care înoată, care știe să înoate. 2. S. f. Aripioară a peștelui sau a altor animale acvatice, care servește ca organ de propulsie și de stabilitate; aripă. – Înota + suf. -ător.

ÎNOTĂTÓR, -OÁRE, înotători, -oare, adj. Care știe să înoate, care înoată. Reptile înotătoare. ♦ (Substantivat) Persoană care practică înotul. A intrat sub corabie și înotătorii n-au mai putut-o găsi. SADOVEANU, F. J. 255. Vezi, fii cu băgare de seamă, înatătorule. Nu cumva să aud că ai fost iar la adînc. SEBASTIAN, T. 51. Un înotător de forțăpremiul întîi la băi de mare la Constanța. BRĂESCU, V. A. 21.

ÎNOTĂTÓR2 ~i m. și f. Persoană care practică înotul. /a înota + suf. ~ător


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înotătoáre

înotătór adj. m., s. m., pl. înotătóri; (ființă, aripioară) f. sg. și pl. înotătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNOTĂTÓR s. v. marinar, navigator.

Intrare: înotător (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înotător
  • ‑notător
  • înotătorul
  • înotătoru‑
  • ‑notătorul
  • ‑notătoru‑
plural
  • înotători
  • ‑notători
  • înotătorii
  • ‑notătorii
genitiv-dativ singular
  • înotător
  • ‑notător
  • înotătorului
  • ‑notătorului
plural
  • înotători
  • ‑notători
  • înotătorilor
  • ‑notătorilor
vocativ singular
  • înotătorule
  • ‑notătorule
plural
  • înotătorilor
  • ‑notătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înotător, -oare (persoană) înotătoare

  • 1. Persoană, ființă care înoată, care știe să înoate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • A intrat sub corabie și înotătorii n-au mai putut-o găsi. SADOVEANU, F. J. 255.
      surse: DLRLC
    • Vezi, fii cu băgare de seamă, înotătorule. Nu cumva să aud că ai fost iar la adînc. SEBASTIAN, T. 51.
      surse: DLRLC
    • Un înotător de forță – premiul întîi la băi de mare la Constanța. BRĂESCU, V. A. 21.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Sportiv(ă) care practică înotul.
      surse: DEX '09

etimologie:

  • Înota + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98