25 de definiții pentru înmormântare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta.

ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântări, s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune, mormântare. – V. înmormânta.

înmormântare sf [At: NEGRUZZI, S. I, 254 / V: (înv) ~tăciune / Pl: ~tări / E: înmormânta] 1 Ceremonial al așezării în mormânt. 2 (Șfg) Îngropare. 3 (Fig) Uitare.

ÎNMORMÂNTÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNMORMÂNTA. 2) Ritual de punere a mortului în mormânt. [G.-D. înmormântării] /v. a înmormânta

înmormântare f. punerea cadavrului în mormânt și ceremonia religioasă cu acea ocaziune.

ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

înmormânta [At: CREANGĂ, A. 61 / Pzi: ~tez, (înv) înmormânt / E: în- + mormânt] 1 vt A pune un mort în mormânt. 2-3 vtr (Șfg) A (se) îngropa. 4 vt (Fig) A da ceva uitării.

ÎNMORMÎNTÁ, înmormîntez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la morți) A pune, a așeza (cu ceremonie) în mormînt; a îngropa. Vrem ca Gălăciuc să fie înmormîntat de noi. SAHIA, N. 40. Trupul lui îl ridicară soția sa și copiii, și-l duseră de-l înmormîntară la mănăstirea lor, la Mărgineni. BĂLCESCU, O. I 102. ◊ Fig. M-au înmormîntat în năsip și m-au prohodit cum știau ei. CREANGĂ, A. 61. 2. Fig. A acoperi bine, a ascunde vederilor, acoperind bine, de toate părțile. Pe-o piatră-n drum, sub un zăplaz S-a pus înmormîntînd în palme-i Slăbitul său obraz. COȘBUC, P. I 102. ◊ Refl. Cu capul pe desagi, mă înmormîntai... în căpița de fîn. HOGAȘ, M. N. 70. – Variantă: mormîntá (MACEDONSKI, O. I 31) vb. I.

ÎNMORMÎNTÁRE s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormînt a corpului celui defunct; îngropare, înhumare. Iubită nu fusese Penelopa, nici stimată, dar la înmormîntarea ei lumea se îmbulzea. BART, E. 255. Se adunară și-i făcură o înmormîntare d-ale împărăteștile. ISPIRESCU, L. 31. Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormîntare. EMINESCU, O. I 134.

MORMÎNTÁ vb. I v. înmormînta.

A ÎNMORMÂNTÁ ~éz tranz. 1) A pune în mormânt (respectând anumite ritualuri); a îngropa; a înhuma. 2) rar A astupa din toate părțile, ascunzând privirii. 3) fig. A lăsa să fie uitat; a da uitării. /în + mormânt

înmormântà v. a pune în mormânt un cadavru uman.

înmormîntáre f., pl. ărĭ. Ceremonia cu care înmormîntezĭ un mort, îngropăcĭune. V. pogrebanie, petrecanie.

înmormîntéz, a v. tr. (d. mormînt). Pun în mormînt, îngrop cu oarecare ceremonie un mort. Fig. Daŭ uĭtăriĭ: a înmormînta un proĭect. – Și îmorm-. În Serbia morm-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri

înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântării; pl. înmormântări

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

înmormântá vb., ind. prez. 1 sg. înmormântéz, 3 sg. și pl. înmormânteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNMORMÂNTÁRE s. îngropare, îngropat, înhumare, (livr.) inhumație, sepultură, (înv. și pop.) petrecanie, petrecere, (pop.) îngropăciune, prohod, (înv. și reg.) astrucare, (înv.) pogrebanie. (Ceremonia ~ării.)

Înmormântare ≠ dezgropare

ÎNMORMÂNTÁ vb. a îngropa, a înhuma, (înv. și reg.) a astruca.

ÎNMORMÎNTA vb. a îngropa, a înhuma, (înv. și reg.) a astruca.

ÎNMORMÎNTARE s. îngropare, îngropat, înhumare, (livr.) inhumație, sepultură, (înv. și pop.) petrecanie, petrecere, (pop.) îngropăciune, prohod, (înv. și reg.) astrucare, (înv.) pogrebanie. (Ceremonia ~.)

A înmormânta ≠ a deshuma, a dezgropa, a dezmormânta, a exhuma


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ÎNMORMÎNTARE. Subst. Înmormîntare, mormîntare (reg.), îngropare, îngropat, îngropăciune (pop.), astrucare (înv. și reg.), înhumare; incinerare; cremațiune; funeralii. Doliu, îndoliere, cernire. Pompe funebre. Cortegiu funerar. Marș funerar. Sicriu, sicriaș (dim.), sicriel (rar), coșciug, raclă (pop.), sălaș (reg.), sălășel (dim., reg.), tron (reg.); sarcofag. Urnă funerară, urnă cinerară, cenușar. Catafalc. Năsălie. Cimitir, țintirim (reg.), morminți (reg.), gropiște (reg.), temeteu (reg.), necropolă. Morgă. Crematoriu. Car funebru (funerar, mortuar), dric, patașcă (reg.). Dricar, cioclu (peior.). Gropar. Mormînt, mormințel (dim., pop.), sepulcru (livr.), sepultură (rar), casă de vecie, gropniță, criptă, cavou, columbar; piatră funerară; stelă funerară; columelă (rar); mausoleu; cenotaf (livr.); osuar; panteon; piramidă; dolmen; menhir. Monument funerar. Cruce, cruciuliță (dim.). Inscripție funerară, epitaf. Necrolog. Adj. Îngropat. Incinerat. Mortuar, mormîntal (livr.), sepulcral (livr.), funerar, funebru. De doliu, în doliu, îndoliat, cernit. Vb. A înmormînta, a mormînta (reg.), a băga în mormînt, a îngropa, a duce pe cineva la groapă (la ultima locuință, pe ultimul drum), a astruca (înv. și reg.), a înhuma (livr.). A incinera. A purta doliu, a fi în doliu, a se cerni. V. moarte, monument.

Intrare: înmormântare
înmormântare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înmormântare
  • ‑nmormântare
  • înmormântarea
  • ‑nmormântarea
plural
  • înmormântări
  • ‑nmormântări
  • înmormântările
  • ‑nmormântările
genitiv-dativ singular
  • înmormântări
  • ‑nmormântări
  • înmormântării
  • ‑nmormântării
plural
  • înmormântări
  • ‑nmormântări
  • înmormântărilor
  • ‑nmormântărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înmormântare

  • 1. Ceremonia, ritualul așezării în mormânt.
    exemple
    • Iubită nu fusese Penelopa, nici stimată, dar la înmormîntarea ei lumea se îmbulzea. BART, E. 255.
      surse: DLRLC
    • Se adunară și-i făcură o înmormîntare d-ale împărăteștile. ISPIRESCU, L. 31.
      surse: DLRLC
    • Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormîntare. EMINESCU, O. I 134.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înmormânta
    surse: DEX '09 DEX '98

înmormânta înmormântare înmormântat mormânta

  • 1. tranzitiv A așeza un mort în mormânt.
    exemple
    • Vrem ca Gălăciuc să fie înmormîntat de noi. SAHIA, N. 40.
      surse: DLRLC
    • Trupul lui îl ridicară soția sa și copiii, și-l duseră de-l înmormîntară la mănăstirea lor, la Mărgineni. BĂLCESCU, O. I 102.
      surse: DLRLC
    • figurat M-au înmormîntat în năsip și m-au prohodit cum știau ei. CREANGĂ, A. 61.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv figurat A acoperi bine, a ascunde vederilor, acoperind bine, de toate părțile; a (se) îngropa (3.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: îngropa 2 exemple
    exemple
    • Pe-o piatră-n drum, sub un zăplaz S-a pus înmormîntînd în palme-i Slăbitul său obraz. COȘBUC, P. I 102.
      surse: DLRLC
    • Cu capul pe desagi, mă înmormîntai... în căpița de fîn. HOGAȘ, M. N. 70.
      surse: DLRLC
    • 2.1. tranzitiv A da ceva uitării.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • În + mormânt
    surse: DEX '09 DEX '98