10 definiții pentru înlocuitor (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

ÎNLOCUITÓR, -OÁRE, înlocuitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva. [Pr.: -cu-i-] – Înlocui + suf. -tor.

înlocuitor, ~oare [At: IORGA, CH. 1.1, 24 / Pl: ~oare / E: înlocui + -tor] 1-2 smf, a 1-2 (Persoană) care înlocuiește pe cineva. 3-4 sn, a (Produs, material) mai ieftin, cu care poate fi înlocuit alt produs, material.

ÎNLOCUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care înlocuiește (ceva sau pe cineva); cu proprietatea de a înlocui (ceva). Material ~. ~ al cafelei. [Sil. -cu-i-] /a înlocui + suf. ~tor

înlocuitor m. cel ce înlocuiește pe cineva.

înlocuitór, -oáre adj. și s. Care suplinește, substitue, ține saŭ ocupă locu altuĭa.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. înlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. înlocuitoáre

înlocuitór adj. m., s. m. (sil -cu-i-), pl. înlocuitóri; f. sg. și pl. înlocuitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNLOCUITÓR s., adj. 1. s. substituent, substitut, succedaneu. (Un bun ~ al bumbacului.) 2. s., adj. v. suplinitor.

ÎNLOCUITOR s., adj. 1. s. substituent, substitut. (Un bun ~ al bumbacului.) 2. s., adj. suplinitor, (înv. ) supleant. (Și-a găsit un ~ la catedră.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

înlocuitor, înlocuitori s. m. (glum.) amant, iubit (în afara căsniciei).

Intrare: înlocuitor (s.m.)
  • silabație: -cu-i-tor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înlocuitor
  • ‑nlocuitor
  • înlocuitorul
  • înlocuitoru‑
  • ‑nlocuitorul
  • ‑nlocuitoru‑
plural
  • înlocuitori
  • ‑nlocuitori
  • înlocuitorii
  • ‑nlocuitorii
genitiv-dativ singular
  • înlocuitor
  • ‑nlocuitor
  • înlocuitorului
  • ‑nlocuitorului
plural
  • înlocuitori
  • ‑nlocuitori
  • înlocuitorilor
  • ‑nlocuitorilor
vocativ singular
  • înlocuitorule
  • ‑nlocuitorule
plural
  • înlocuitorilor
  • ‑nlocuitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înlocuitor înlocuitoare

  • 1. (Persoană sau produs, material etc.) care înlocuiește sau cu care poate fi înlocuit cineva sau ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Înlocui + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98