12 definiții pentru înlocuit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înlocuit2, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~iți, ~e / E: înlocui] Care a fost scos din locul sau din funcția sa.

înlocuit1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: înlocui] 1-3 Înlocuire (1-3).

înlocui vt [At: NEGRUZZI, S. I, 345 / Pzi: ~esc / E: în loc + -ui] 1 A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2 A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3 A ține cuiva locul temporar într-o funcție.

ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc. – Din loc. adv. în loc + suf. -ui.

ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune un obiect în locul altuia (devenit necorespunzător, uzat, stricat). V. schimba. Am înlocuit geamul spart.Acolo, sus, au putrezit cîteva bîrne. Vor fi înlocuite zilele acestea. STANCU, U.R.S.S. 44. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «prin») A schimba, a substitui. A făuri suprastructura socialistă înseamnă a înlocui vechile instituții politice, juridice etc., și în primul rînd vechiul stat, cu noi instituții, socialiste, cu un stat de tip nou, proletar; înseamnă a înlocui vechea ideologie dominantă, burgheză, cu noua ideologie socialistă. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 96. ♦ A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în loc. 2. A putea lua locul cuiva sau a ceva îndeplinind același rol, a putea ține cu succes locul cuiva. Descoperirea noastră urma să dea, pe lîngă fontă, și un metal rar, care înlocuiește cositorul. BARANGA, I. 198. 3. A ține temporar locul cuiva absent. Pe timpul concediului voi fi înlocuit de tovarășul X.

A ÎNLOCUÍ ~iésc tranz. (obiecte sau persoane) 1) A schimba ca necorespunzător, punând în loc altceva sau pe altcineva; a substitui. ~ ușa. ~ un jucător. 2) A schimba (într-o calitate), ținând (temporar) locul. ~ pe președinte. Materialele plastice ~iesc lemnul. /în + loc + suf. ~ui

înlocuì v. 1. a pune în loc: a înlocui vinul cu berea; 2. a ținea, a ocupa locul cuiva: l’am înlocuit câtva timp; 3. a urma cuiva într’un post: contabilul a fost înlocuit.

înlocuĭésc v. tr. (d. loc). Scot pe cineva orĭ ceva dintr’un loc și pun pe altu orĭ altceva: a înlocui o haĭnă, o modă pintr’alta, un funcționar pintr’altu. Suplinesc, substituĭ, țin locu pînă vine cel ce-l părăsise: a înlocui un amic bolnav.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

înlocuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá, conj. prez. 3 sg. și pl. înlocuiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNLOCUÍ vb. 1. a schimba. (A ~ o piesă uzată.) 2. v. substitui. 3. a schimba, (înv. și pop.) a muta, (franțuzism înv.) a ramplasa. (L-a ~ cu un inginer mai bun.) 4. v. suplini.

ÎNLOCUI vb. 1. a schimba. (A ~ o piesă uzată.) 2. a substitui. (A ~ o serie de termeni prin alții.) 3. a schimba, (înv. și pop.) a muta, (franțuzism înv.) a ramplasa. (L-a ~ cu un inginer mai bun.) 4. a suplini. (Pe timpul cît m-a ~ la catedră.)

Intrare: înlocuit
înlocuit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înlocuit
  • ‑nlocuit
  • înlocuitul
  • înlocuitu‑
  • ‑nlocuitul
  • ‑nlocuitu‑
  • înlocui
  • ‑nlocui
  • înlocuita
  • ‑nlocuita
plural
  • înlocuiți
  • ‑nlocuiți
  • înlocuiții
  • ‑nlocuiții
  • înlocuite
  • ‑nlocuite
  • înlocuitele
  • ‑nlocuitele
genitiv-dativ singular
  • înlocuit
  • ‑nlocuit
  • înlocuitului
  • ‑nlocuitului
  • înlocuite
  • ‑nlocuite
  • înlocuitei
  • ‑nlocuitei
plural
  • înlocuiți
  • ‑nlocuiți
  • înlocuiților
  • ‑nlocuiților
  • înlocuite
  • ‑nlocuite
  • înlocuitelor
  • ‑nlocuitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înlocui înlocuire

  • 1. A pune ceva sau pe cineva în locul altuia.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Am înlocuit geamul spart.
      surse: DLRLC
    • Acolo, sus, au putrezit cîteva bîrne. Vor fi înlocuite zilele acestea. STANCU, U.R.S.S. 44.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • A făuri suprastructura socialistă înseamnă a înlocui vechile instituții politice, juridice etc., și în primul rînd vechiul stat, cu noi instituții, socialiste, cu un stat de tip nou, proletar; înseamnă a înlocui vechea ideologie dominantă, burgheză, cu noua ideologie socialistă. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 96.
        surse: DLRLC
  • 2. A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. A putea lua locul cuiva sau a ceva îndeplinind același rol, a putea ține cu succes locul cuiva.
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • Descoperirea noastră urma să dea, pe lîngă fontă, și un metal rar, care înlocuiește cositorul. BARANGA, I. 198.
      surse: DLRLC
  • 4. A ține cuiva locul într-o funcție, într-o muncă etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Pe timpul concediului voi fi înlocuit de tovarășul X.
      surse: DLRLC

etimologie: