9 definiții pentru înfumurat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înfumurat1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: înfumura] (Rar) 1 Înfumurare (1). 2 Îngâmfare.

înfumurat2, ~ă smf, a [At: ALECSANDRI, T. 478 / Pl: ~ați, ~e / E: înfumura] 1-8 Îngâmfat (2-9).

ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.

ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.

ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. Îngîmfat, încrezut, închipuit. Auzise că unii dintr-înșii sînt... înfumurați. ISPIRESCU, L. 246. Era... și-nfumurată că nimeni nu știe juca mai bine ca ea. CARAGIALE, O. III 34. Numai fumuri vezi aice La femei și la bărbați... poți dar zice Că-s mai toți înfumurați. ALECSANDRI, T. I 175. ◊ (Substantivat) Îmi dau seama că răspunderea mea nu-i ușoară. Dacă aș crede că o să-mi fie ușor, aș fi un înfumurat. DEMETRIUS, C. 70.

înfumurat a. care se crede prea mult, coprins de o mândrie nebunească.

înfumurát, -ă adj. Încrezut, îngînfat, plin de fumurĭ, de fudulie: un tînăr înfumurat.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFUMURÁT adj. v. îngâmfat.

ÎNFUMURAT adj. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, îngîmfat, megaloman, mîndru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țîfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pîșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit.

Intrare: înfumurat
înfumurat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfumurat
  • ‑nfumurat
  • înfumuratul
  • înfumuratu‑
  • ‑nfumuratul
  • ‑nfumuratu‑
  • înfumura
  • ‑nfumura
  • înfumurata
  • ‑nfumurata
plural
  • înfumurați
  • ‑nfumurați
  • înfumurații
  • ‑nfumurații
  • înfumurate
  • ‑nfumurate
  • înfumuratele
  • ‑nfumuratele
genitiv-dativ singular
  • înfumurat
  • ‑nfumurat
  • înfumuratului
  • ‑nfumuratului
  • înfumurate
  • ‑nfumurate
  • înfumuratei
  • ‑nfumuratei
plural
  • înfumurați
  • ‑nfumurați
  • înfumuraților
  • ‑nfumuraților
  • înfumurate
  • ‑nfumurate
  • înfumuratelor
  • ‑nfumuratelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfumurat

  • exemple
    • Auzise că unii dintr-înșii sînt... înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
    • Era... și-nfumurată că nimeni nu știe juca mai bine ca ea. CARAGIALE, O. III 34.
    • Numai fumuri vezi aice La femei și la bărbați... poți dar zice Că-s mai toți înfumurați. ALECSANDRI, T. I 175.
    • Îmi dau seama că răspunderea mea nu-i ușoară. Dacă aș crede că o să-mi fie ușor, aș fi un înfumurat. DEMETRIUS, C. 70.

etimologie:

  • vezi înfumura
    surse: DEX '09 DEX '98