22 de definiții pentru înfrânare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înfrânare sf [At: DA / Pl: ~nări / E: înfrâna] 1 Așezare a unui frâu Si: înfrânat1. 2 (Fig) Stăpânire de sine Si: înfrânat1 (2). 3 Domesticire a unor animale sălbatice Si: înfrânat1 (3).

ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna.

ÎNFRÂNÁRE, înfrânări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrâna; fig. reținere, abținere, cumpătare. – V. înfrâna.

înfrânare f. acțiunea de a (se) înfrâna: abstinență.

înfrâna [At: COD. VOR. 148/7 / V: ~âia, ~âua / Pzi: ~nez, (înv) înfrân / E: ml *infrenare] 1 vt A pune frâu. 2-3 vtr (Fig) A (se) stăpâni. 4 vt (Pex; fig) A domestici animale sălbatice.

ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

ÎNFRÂNÁ, înfrânez, vb. I. Tranz. A pune frâu; p. ext. a îmblânzi, a domestici. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a potoli. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) domina. – Lat. infrenare.

ÎNFRÎNÁ, înfrînez și înfrî́n, vb. I. 1. Tranz. A pune frîu unui animal de ham. Făt-Frumos înșelă și înfrînă calul. ISPIRESCU, L. 4. Și plîngînd înfrînă calul. Calul ei cel alb ca neaua, Îi netează mîndra coamă Și plîngind îi pune șaua. EMINESCU, O. I 66. ♦ A îmblînzi, a domestici. Dacă dobitoacele n-ar fi fost înfrînate, de demult ar fi sfîșiet pe om. CREANGĂ, P. 209. ♦ Fig. A stăvili, a reține, a face inofensiv, a potoli. V. frîna. Se lăsă pe speteaza scaunului și începu să rîdă, stăpînindu-se cît putea. Îi făcea rău rîsul, îi făcea rău și sila de-a și-l înfrîna, și-i curgeau lacrimi pe obraji. DUMITRIU, N. 85. Oamenii... își înfrînară resimțimintele. ODOBESCU, S. III 468. Orișicît vei înfrîna pe un domn, anevoie va fi a-l face pe el și pe oameni a uita vechiul obicei, a-l opri d-a se crede, măcar uneori, stăpîn al țării. BĂLCESCU, O. I 351. 2. Refl. A se abține de la ceva, a se reține de la o faptă, de la exprimarea unei păreri, a se stăpîni. Se îndîrjea, Dar tot el se înfrîna. TEODORESCU, P. P. 546.

ÎNFRÎNÁRE, înfrînări, s. f. Acțiunea de a (se) înfrîna; potrivirea frîului la un animal de ham; fig. reținere, abținere, cumpătare. Cu înfrînare... își stăpînea pofta. PANN, P. V. I 130.

ÎNFRÂNÁ vb. I. tranz. 1. a pune frâu (unui cal). 2. (fig.) a stăvili; a domoli. II. tranz., refl. (fig.) a (se) stăpâni. (< lat. infrenare) corectată

A ÎNFRÂNÁ ~éz tranz. 1) (cai) A stăpâni cu ajutorul frâului; a domoli; a struni. 2) pop. (animale sălbatice) A face să se deprindă cu omul; a domestici. 3) (sentimente, stări sufletești) A stăvili printr-un efort de voință; a înăbuși; a controla; a domina. A-și ~ dorințele. [Sil. în-frâ-] /<lat. infremere

înfrânà v. 1. a pune frâul la cai sau la altceva: 2. fig. a stăpâni, a domina: a-și înfrâna poftele, gura; 3. a se abține. [Lat. INFRENARE].

înfrînáre f. Acțiunea de a saŭ de a te înfrîna. Represiune. Abstinență.

înfrînéz v. tr. (lat. infréno, -áre, it. infrenare, pv. cat. sp. enfrenar). Pun frîu. Fig. Stăpînesc, dominez, reprim (poftele, vorbele). V. refl. Mă abțin. – Și înfîrnez (ca desfîrnez): de spun o vorbă, te și înfîrnezĭ. (Șez. 33, 23), te opuĭ, îțĭ sare țandura.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânắrii; pl. înfrânắri

înfrânáre s. f., g.-d. art. înfrânării; pl. înfrânări

înfrâná (a ~) vb., ind. prez. 3 înfrâneáză

înfrâná vb., ind. prez. 1 sg. înfrânéz, 3 sg. și pl. înfrâneáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFRÂNÁRE s. 1. v. împiedicare. 2. v. strunire. 3. v. reținere. 4. v. abținere. 5. împiedicare, oprire, stăvilire. (~ avântului tineresc.)

ÎNFRÂNARE s. 1. împiedicare. (~ unei căruțe, la vale.) 2. domolire, liniștire, strunire. (~ calului.) 3. reținere, (livr.) continență. (~ a sentimentelor.) 4. abținere, reținere, stăpînire. (~ de la ceva.) 5. împiedicare, oprire, stăvilire. (~ avîntului tineresc.)

ÎNFRÂNÁ vb. 1. v. împiedica. 2. v. struni. 3. a reține, a struni, (înv. fig.) a hățui. (Te rog să-i mai ~, sunt prea zburdalnici!) 4. v. stăpâni. 5. v. învinge. 6. v. abține. 7. a împiedica, a opri, a stăvili, (fig.) a frâna. (Nu puteau ~ avântul revoluționar.) 8. v. tempera.

ÎNFRÂNÁ vb. v. domoli, potoli, stăpâni, stăvili, tempera.

ÎNFRÎNA vb. 1. a împiedica. (A ~ o căruță, la vale.) 2. a domoli, a liniști, a struni. (A ~ un cal.) 3. a reține, a struni, (înv. fig.) a hățui. (Te rog să-i mai ~, sînt prea zburdalnici!) 4. a domina, a învinge, a stăpîni. (Și-a ~ durerea.) 5. a(-și) birui, a(-și) înfrînge, a(-și) învinge, a(-și) stăpîni, (pop. și fam.) a(-și) struni. (Și-a ~ emoția.) 6. a se abține, a se domina, a se opri, a răbda, a se reține, a se stăpîni. (Nu s-a putut ~ să nu-i spună.) 7. a împiedica, a opri, a stăvili, (fig.) a frîna. (Nu puteau ~ avîntul revoluționar.)

înfrîna vb. v. DOMOLI. POTOLI. STĂPÎNI. STĂVILI. TEMPERA.

Intrare: înfrânare
înfrânare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfrânare
  • ‑nfrânare
  • înfrânarea
  • ‑nfrânarea
plural
  • înfrânări
  • ‑nfrânări
  • înfrânările
  • ‑nfrânările
genitiv-dativ singular
  • înfrânări
  • ‑nfrânări
  • înfrânării
  • ‑nfrânării
plural
  • înfrânări
  • ‑nfrânări
  • înfrânărilor
  • ‑nfrânărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfrânare

etimologie:

  • vezi înfrâna
    surse: DEX '09 DEX '98

înfrâna înfrânare înfrânat

  • 1. A pune frâu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 2 exemple
    exemple
    • Făt-Frumos înșelă și înfrînă calul. ISPIRESCU, L. 4.
      surse: DLRLC
    • Și plîngînd înfrînă calul. Calul ei cel alb ca neaua, Îi netează mîndra coamă Și plîngind îi pune șaua. EMINESCU, O. I 66.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Dacă dobitoacele n-ar fi fost înfrînate, de demult ar fi sfîșiet pe om. CREANGĂ, P. 209.
        surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 3 exemple
      exemple
      • Se lăsă pe speteaza scaunului și începu să rîdă, stăpînindu-se cît putea. Îi făcea rău rîsul, îi făcea rău și sila de-a și-l înfrîna, și-i curgeau lacrimi pe obraji. DUMITRIU, N. 85.
        surse: DLRLC
      • Oamenii... își înfrînară resimțimintele. ODOBESCU, S. III 468.
        surse: DLRLC
      • Orișicît vei înfrîna pe un domn, anevoie va fi a-l face pe el și pe oameni a uita vechiul obicei, a-l opri d-a se crede, măcar uneori, stăpîn al țării. BĂLCESCU, O. I 351.
        surse: DLRLC
    • 1.3. tranzitiv reflexiv figurat A (se) stăpâni, a (se) domina.
      exemple
      • Se îndîrjea, Dar tot el se înfrîna. TEODORESCU, P. P. 546.
        surse: DLRLC

etimologie: