23 de definiții pentru înfierare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFIERÁRE, înfierări, s. f. Acțiunea de a înfiera; înfierat1. – V. înfiera.

înfierare sf [At: DA / Pl: ~rări / E: înfiera] 1 Însemnare a unui condamnat, a unui animal, a unui arbore cu fierul înroșit Si: înfierat1 (1). 2 Condamnare severă Si: înfierat1 (2). 3 Defăimare publică Si: înfierat1 (3). 4 Ferecare.

ÎNFIERÁRE s. f. Acțiunea de a înfiera; înfierat1. – V. înfiera.

ÎNFIERÁRE, înfierări, s. f. Acțiunea de a înfiera1; însemnarea animalelor cu fierul roșu; fig. stigmatizare. – Pronunțat: -fie-.

ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

înfiera2 vt [At: DOSOFTEI, V. S. 60/2 / S și: înfera / V: (reg) înhera / Pzi: ~rez / E: în- + fier] 1 A însemna un condamnat, animal, un arbore cu fier înroșit. 2 (Fig) A condamna cu severitate. 3 A defăima în public. 4 (Rar; îf înfera) A îmbrăca sau a lega în fier Si: a fereca.

ÎNFIERÁ1, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A aplica pe corpul unui animal un fier înroșit în foc, pentru a-i face un semn distinctiv. (Refl. pas.) După două luni de la nașterea mînzului se înfierează... la șold. I. IONESCU, D. 534. ◊ (Cu privire la oameni, în special la sclavi) Să faci așa ca cei doi cumnați ai mei să nemerească la castel și, în schimbul laptelui de mistrețe, să primească să-mi fie robi și să-i înfierez. VISSARION, B. 66. Ea-l chemă la sine și, cu un fier ce l-a fost ars în foc, îl înfieră la mîna dreaptă. RETEGANUL, P. IV 37. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osîndi în public, a stigmatiza, a veșteji. [Bălcescu] a înfierat cu putere pe boierii cosmopoliți, fără patrie, turciți și franțuziți, după cum le dictau interesele. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2540. – Pronunțat: -fie-.

ÎNFIERÁ2, pers. 3 înfierează, vb. I. Intranz. (Regional, despre barbă și despre mustăți) A începe să crească; a se ivi, a miji. Era un fecior cu mustața abia infierîndu-i. SADOVEANU, O. L. 94. Întorcea un zîmbet frumos ca de fată și abia începea să-i înfiereze mustăcioara. id. B. 58. – Pronunțat: -fie-.

A ÎNFIERÁ ~éz tranz. 1) (animale) A însemna cu un fier roșu; a marca printr-o danga; a dăngălui. ~ un mânz. 2) fig. (persoane, fapte etc.) A condamna în mod public; a osândi; a stigmatiza; a blama. /în + fier

înfierà v. a însemna cu un fier ars: a înfiera un cal; 2. fig. a defăima, a dezonora.

înferéz (est) și înfĭeréz (vest) v. tr. (d. fer, fĭer). Stampilez cu feru înroșit în foc, pun dangaŭa. Fig. Stigmatizez, aplic stampila infamiiĭ. V. și înfir.

înfír și -éz, a v. tr. (d. fir. V. răsfir). Cos prost. Ornez o haĭnă cu fir. V. intr. Încep a apărea (cîte un fir), mijesc: mustața îĭ înfira. – În nord (ca v. intr.) și a înfera, înfĭera, pop. înhera, (pin confuziune cu a înfiera d. fĭer).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!înfieráre (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierắrii; pl. înfierắri

înfieráre s. f. (sil. -fie-), g.-d. art. înfierării; pl. înfierări

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

înfierá vb. (sil. -fie-), ind. prez. 1 sg. înfieréz, 3 sg. și pl. înfiereáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFIERÁRE s. 1. (reg.) săgnire. (~ unui animal domestic.) 2. v. stigmatizare. 3. v. dezaprobare.

ÎNFIERARE s. 1. (reg.) săgnire. (~ unui animal domestic.) 2. stigmatizare, (rar) înfierat, (înv.) pecetluire. (~ unui sclav.) 3. blam, blamare, condamnare, dezaprobare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (rar) reprobațiune, sancționare, (pop.) osîndire, (înv.) prihană, (fig.) veștejire. (~ faptei necugetate a cuiva.)

ÎNFIERÁ vb. 1. (reg.) a săgni, (înv.) a pecetlui, a semna. (A ~ un animal domestic.) 2. v. stigmatiza. 3. v. dezaproba.

ÎNFIERA vb. 1. (reg.) a săgni, (înv.) a pecetlui, a semna. (A ~ un animal domestic.) 2. a stigmatiza, (înv.) a pecetlui. (A ~ sclavii, condamnații.) 3. a blama, a condamna, a dezaproba, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osîndi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji. (Opinia publică a ~ gestul lui necugetat.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

înfierá pers. 3 sg. înfieréază, vb. I (reg., înv.) 1. (despre păr, mustăți) a începe să crească, a da, a miji. 2. (despre oala pusă la foc) a da în fiert (când se ridică bulbucii la suprafața apei).

Intrare: înfierare
înfierare substantiv feminin
  • silabație: în-fie-
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfierare
  • ‑nfierare
  • înfierarea
  • ‑nfierarea
plural
  • înfierări
  • ‑nfierări
  • înfierările
  • ‑nfierările
genitiv-dativ singular
  • înfierări
  • ‑nfierări
  • înfierării
  • ‑nfierării
plural
  • înfierări
  • ‑nfierări
  • înfierărilor
  • ‑nfierărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfierare

etimologie:

  • vezi înfiera
    surse: DEX '09 DEX '98

înfiera (marca, condamna) înfierare tranzitiv

  • 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: însemna (nota) 3 exemple
    exemple
    • reflexiv pasiv După două luni de la nașterea mînzului se înfierează... la șold. I. IONESCU, D. 534.
      surse: DLRLC
    • Să faci așa ca cei doi cumnați ai mei să nemerească la castel și, în schimbul laptelui de mistrețe, să primească să-mi fie robi și să-i înfierez. VISSARION, B. 66.
      surse: DLRLC
    • Ea-l chemă la sine și, cu un fier ce l-a fost ars în foc, îl înfieră la mîna dreaptă. RETEGANUL, P. IV 37.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat A condamna cu toată severitatea, a osândi în public.
    exemple
    • [Bălcescu] a înfierat cu putere pe boierii cosmopoliți, fără patrie, turciți și franțuziți, după cum le dictau interesele. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2540.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + fier
    surse: DEX '09 DEX '98