17 definiții pentru îndrăznire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îndrăznire sf [At: CORESI, EV. 326/13 / Pl: ~ri / E: îndrăzni] 1 Curaj. 2 Lipsă de sfială Si: îndrăznit1 (2). 3 Obrăznicie. 4 (Îlav) Cu ~ Cu curaj. 5 (Îal) Pe față Si: deschis. 6 (Înv) Faptă îndrăzneață Si: îndrăzneală (3), îndrăznit1 (4). 7 (Înv) Înfruntare a unei primejdii Si: îndrăznit1 (5). 8 (Înv) Trecere pe lângă cineva Si: îndrăzneală (2), $îndrăznit1 (6). 9 (Înv) Speranță.

ÎNDRĂZNÍRE s. f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni.

ÎNDRĂZNÍRE s. f. (Înv.) Îndrăzneală. – V. îndrăzni.

îndrăzni [At: COD. VOR 3/6 / S și: (înv) ~ăsni / Pzi: ~nesc / E: în- + drăzni] 1 vt A avea curaj Si: a cuteza. 2 vt A nu se sfii. 3 vt A-și arăta deschis opiniile sau sentimentele. 4 vt A săvârși ceva ilegal. 5 vt (Înv) A încuraja. 6 vr (Înv) A se făli. 7 vi (Udp „la”) A ataca pe cineva.

ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni” < sl.).

ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj, a cuteza, a nu-i fi frică, a nu se teme de nimic. Gălăciuca își strigă copiii pe nume. Aceștia nu îndrăznesc să răspundă. SAHIA, N. 44. Dacă, în locul depeșii, ar veni chiar autorul aici?... Nu îndrăznesc a spera. CARAGIALE, O. VII 10. N-aș fi îndrăznit niciodată să mă apropiu de matale, duducă. ALECSANDRI, T. I 54. ◊ Absol. Te-aș iubi și nu-ndrăznesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 383.

A ÎNDRĂZNÍ ~ésc intranz. (urmat mai ales de o propoziție complementară cu conjunctivul) A risca biruind frica sau jena; a cuteza; a se încumeta. Cine nu ~ește, nu izbutește. Să ~ească să nu vină. /în + sl. driznonti

îndrăznésc v. tr. (vsl. drŭznonti-drŭznon [și drŭzati], a îndrăzni, d. drŭzŭ, dîrz). Cutez, mă încumet, am curaj: îndrăznesc să trec.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îndrăzníre (înv.) s. f., g.-d. art. îndrăznírii

îndrăzníre s. f., g.-d. art. îndrăznírii

îndrăzní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 îndrăzneáscă

îndrăzní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznésc, imperf. 3 sg. îndrăzneá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndrăzneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDRĂZNÍRE s. v. bărbăție, bravură, curaj, cutezanță, dârzenie, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, semeție, temeritate.

îndrăznire s. v. BĂRBĂȚIE. BRAVURĂ. CURAJ. CUTEZANȚĂ. DÎRZENIE. ÎNCUMETARE. ÎNDRĂZNEALĂ. NEÎNFRICARE. SEMEȚIE. TEMERITATE.

ÎNDRĂZNÍ vb. 1. a cuteza, a se încumeta, (astăzi rar) a se semeți, (pop.) a se bizui, (înv.) a ispiti, a se risca, (rar fig.) a se întinde. (Cine nu ~ nu izbutește.) 2. a cuteza, a se încumeta, a pofti. (Să ~ el să nu vină la timp!) 3. v. permite.

ÎNDRĂZNI vb. 1. a cuteza, a se încumeta, (astăzi rar) a se semeți, (pop.) a se bizui, (înv.) a ispiti, a se risca, (rar fig.) a se întinde. (Cine nu ~ nu izbutește.) 2. a cuteza, a se încumeta, a pofti. (Să ~ el să nu vină la timp!) 3. a cuteza, a-și îngădui, a-și permite. (Cum ~ una ca asta?)

A îndrăzni ≠ a se jena, a se rușina, a se sfii, a (se) teme


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

îndrăzní (îndrăznésc, îndrăznít), vb.1. (Înv.) A prinde curaj, a se însufleți. – 2. A îndrăzni, a se încumeta, a avea curajul de a întreprinde ceva. – Var. îndrăsni. Sl. drŭznati, de la drŭzŭ „îndrăzneț”, cf. Pușcariu, Dacor., VIII, 349, unde cuvîntul este considerat, împotriva tuturor aparențelor, drept un termen de cultură). – Der. îndrăznitor, adj. (cutezător, curajos); neîndrăzneț, adj. (timid); îndrăzneală, s. f. (cutezanță, curaj).

Intrare: îndrăznire
îndrăznire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndrăznire
  • ‑ndrăznire
  • îndrăznirea
  • ‑ndrăznirea
plural
  • îndrăzniri
  • ‑ndrăzniri
  • îndrăznirile
  • ‑ndrăznirile
genitiv-dativ singular
  • îndrăzniri
  • ‑ndrăzniri
  • îndrăznirii
  • ‑ndrăznirii
plural
  • îndrăzniri
  • ‑ndrăzniri
  • îndrăznirilor
  • ‑ndrăznirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndrăznire

etimologie:

  • vezi îndrăzni
    surse: DEX '98 DEX '09

îndrăzni îndrăznire îndrăznit îndrăsni

  • 1. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să...
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cuteza încumeta antonime: jena rușina sfii teme 4 exemple
    exemple
    • Gălăciuca își strigă copiii pe nume. Aceștia nu îndrăznesc să răspundă. SAHIA, N. 44.
      surse: DLRLC
    • Dacă, în locul depeșii, ar veni chiar autorul aici?... Nu îndrăznesc a spera. CARAGIALE, O. VII 10.
      surse: DLRLC
    • N-aș fi îndrăznit niciodată să mă apropiu de matale, duducă. ALECSANDRI, T. I 54.
      surse: DLRLC
    • absolut Te-aș iubi și nu-ndrăznesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 383.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + drăzni (învechit „a îndrăzni” din limba slavă (veche)).
    surse: DEX '09 DEX '98