26 de definiții pentru îndestulare îndestulire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îndestulare sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 442/35 / V: ~lire / Pl: ~lări / E: îndestula] 1 Satisfacere a unei nevoi. 2 Săturare cu alimente. 3 (Ccr) Belșug. 4 (Înv; îlav) Cu ~ Din belșug. 5 (îal) De ajuns. 6 (Înv; îlav) Din ~ Suficient. 7 (Fig) Satisfacție.

ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula.

ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula.

ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; satisfacere a unei nevoi; belșug, abundență. Oamenii cresc în îndestulare și se înmulțesc ca năsipul mării. RUSSO, O. 25. ◊ Loc. adv. Cu îndestulare = din belșug, din abundență. Era primit cu dragă inimă și ospătat cu îndestulare. CREANGĂ, A. 20. – Variantă: îndestulíre (COȘBUC, P. I 96) s. f.

ÎNDESTULÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNDESTULA. 2) Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitățile obișnuite; belșug; bogăție; abundență. ◊ Cu ~ din belșug. /v. a (se) îndestula

îndestulare f. cantitate suficientă, abundanță.

îndestuláre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a îndestula. Abundanță, belșug. Rar. Satisfacțiune. Cu îndestulare, în abundanță, destul.

îndestula [At: MINEIUL, (1776) 1252/2 / V: ~li / Pzi: ~lez / E: îndestul] 1-2 vtr (A da sau) a-și lua destul Si: a (se) satisface. 3-4 vtr A (se) sătura după o masă. 5 vr A avea tot ceea ce îi este necesar.

îndestulire sf vz îndestulare

ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A mulțumi (pe cineva) pe deplin, a da cuiva destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mîncării). Boierul plînge timpul cînd țara-a lui era: O vacă ce cu lapte pe el îndestula. BOLINTINEANU, O. 142. ♦ Refl. A avea la dispoziție toate cele necesare traiului (în special lucruri de mîncare); a dispune de toate în cantitate suficientă; a se sătura. Unii munceau și alții se îndestulau. SADOVEANU, E. 29. Niciodată mîndru vultur... De o prad-așa bogată încă nu s-a-ndestulat. ALEXANDRESCU, M. 22. ◊ Fig. O săptămînă să te tot uiți, și tot nu te îndestulezi. ISPIRESCU, L. 66. Curiozitatea mea nu se îndestulă cu atîta. NEGRUZZI, S. I 217.

ÎNDESTULÍRE s. f. v. îndestulare.

ÎNDESTULÍRE s. f. v. îndestulare.

A SE ÎNDESTULÁ mă ~éz intranz. pop. 1) A avea (de toate) îndestul. 2) A fi îndestul de mulțumit. /Din îndestul

A ÎNDESTULÁ ~éz tranz. pop. 1) A asigura (cu de toate) destul. 2) A face să se îndestuleze. /Din îndestul

îndestulà v. 1. a da îndestul; 2. a fi îndestul; 3. a se sătura: de o pradă așa bogată încă nu s’a îndestulat GR. AL.

îndestuléz și (Trans.) -ésc v. tr. (d. destul). Aprovizionez cu tot ce trebuĭe, daŭ destul, satur: a îndestula o casă, un om cu ceva. Maĭ rar. Satisfac, mulțămesc. V. refl. Mă aprovizionez din belșug, mă satur: oameniĭ s’aŭ îndestulat cu mîncare și băutură. – Vechĭ destulez și -esc, mulțămesc, satisfac. Satur, plictisesc: m’am destulit!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îndestuláre s. f., g.-d. art. îndestulắrii; pl. îndestulắri

îndestuláre s. f., g.-d. art. îndestulării; pl. îndestulări

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

îndestulá vb., ind. prez. 1 sg. îndestuléz, 3 sg. și pl. îndestuleáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDESTULÁRE s. v. belșug.

ÎNDESTULARE s. abundență, belșug, bogăție, îmbelșugare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, saturare, spor. (~ de bunuri.)

Îndestulare ≠ lipsă, sărăcie

ÎNDESTULÁ vb. v. mulțumi, satisface.

ÎNDESTULÁ vb. a (se) sătura, (prin Transilv. și Olt.) a (se) sățui. (I-a ~ cu mâncare.)

îndestula vb. v. MULȚUMI. SATISFACE.

ÎNDESTULA vb. a (se) sătura, (prin Transilv. și Olt.) a (se) sățui. (I-a ~ cu mîncare.)

Intrare: îndestulare
îndestulare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndestulare
  • ‑ndestulare
  • îndestularea
  • ‑ndestularea
plural
  • îndestulări
  • ‑ndestulări
  • îndestulările
  • ‑ndestulările
genitiv-dativ singular
  • îndestulări
  • ‑ndestulări
  • îndestulării
  • ‑ndestulării
plural
  • îndestulări
  • ‑ndestulări
  • îndestulărilor
  • ‑ndestulărilor
vocativ singular
plural
îndestulire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndestulire
  • ‑ndestulire
  • îndestulirea
  • ‑ndestulirea
plural
  • îndestuliri
  • ‑ndestuliri
  • îndestulirile
  • ‑ndestulirile
genitiv-dativ singular
  • îndestuliri
  • ‑ndestuliri
  • îndestulirii
  • ‑ndestulirii
plural
  • îndestuliri
  • ‑ndestuliri
  • îndestulirilor
  • ‑ndestulirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndestulare îndestulire

etimologie:

  • vezi îndestula
    surse: DEX '98 DEX '09

îndestula îndestulare îndestulat îndestulire

  • 1. A da (sau a lua) destul; a sătura (cu de-ale mâncării).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mulțumi satisface sătura sățui un exemplu
    exemple
    • Boierul plînge timpul cînd țara-a lui era: O vacă ce cu lapte pe el îndestula. BOLINTINEANU, O. 142.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv A avea după dorință, a avea tot ce este necesar.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
      exemple
      • Unii munceau și alții se îndestulau. SADOVEANU, E. 29.
        surse: DLRLC
      • Niciodată mîndru vultur... De o prad-așa bogată încă nu s-a-ndestulat. ALEXANDRESCU, M. 22.
        surse: DLRLC
      • figurat O săptămînă să te tot uiți, și tot nu te îndestulezi. ISPIRESCU, L. 66.
        surse: DLRLC
      • figurat Curiozitatea mea nu se îndestulă cu atîta. NEGRUZZI, S. I 217.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • îndestul
    surse: DEX '09 DEX '98