26 de definiții pentru îndestulare îndestulire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îndestulare sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 442/35 / V: ~lire / Pl: ~lări / E: îndestula] 1 Satisfacere a unei nevoi. 2 Săturare cu alimente. 3 (Ccr) Belșug. 4 (Înv; îlav) Cu ~ Din belșug. 5 (îal) De ajuns. 6 (Înv; îlav) Din ~ Suficient. 7 (Fig) Satisfacție.

ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula.

ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula.

ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; satisfacere a unei nevoi; belșug, abundență. Oamenii cresc în îndestulare și se înmulțesc ca năsipul mării. RUSSO, O. 25. ◊ Loc. adv. Cu îndestulare = din belșug, din abundență. Era primit cu dragă inimă și ospătat cu îndestulare. CREANGĂ, A. 20. – Variantă: îndestulíre (COȘBUC, P. I 96) s. f.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îndestuláre s. f., g.-d. art. îndestulắrii; pl. îndestulắri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDESTULÁRE s. v. belșug.

Îndestulare ≠ lipsă, sărăcie

ÎNDESTULÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNDESTULA. 2) Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitățile obișnuite; belșug; bogăție; abundență. ◊ Cu ~ din belșug. /v. a (se) îndestula

îndestulare f. cantitate suficientă, abundanță.

îndestuláre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a îndestula. Abundanță, belșug. Rar. Satisfacțiune. Cu îndestulare, în abundanță, destul.

îndestula [At: MINEIUL, (1776) 1252/2 / V: ~li / Pzi: ~lez / E: îndestul] 1-2 vtr (A da sau) a-și lua destul Si: a (se) satisface. 3-4 vtr A (se) sătura după o masă. 5 vr A avea tot ceea ce îi este necesar.

îndestulire sf vz îndestulare

ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A mulțumi (pe cineva) pe deplin, a da cuiva destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mîncării). Boierul plînge timpul cînd țara-a lui era: O vacă ce cu lapte pe el îndestula. BOLINTINEANU, O. 142. ♦ Refl. A avea la dispoziție toate cele necesare traiului (în special lucruri de mîncare); a dispune de toate în cantitate suficientă; a se sătura. Unii munceau și alții se îndestulau. SADOVEANU, E. 29. Niciodată mîndru vultur... De o prad-așa bogată încă nu s-a-ndestulat. ALEXANDRESCU, M. 22. ◊ Fig. O săptămînă să te tot uiți, și tot nu te îndestulezi. ISPIRESCU, L. 66. Curiozitatea mea nu se îndestulă cu atîta. NEGRUZZI, S. I 217.

ÎNDESTULÍRE s. f. v. îndestulare.

ÎNDESTULÍRE s. f. v. îndestulare.

îndestulá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestuleáză

ÎNDESTULÁ vb. a (se) sătura, (prin Transilv. și Olt.) a (se) sățui. (I-a ~ cu mâncare.)

ÎNDESTULÁ vb. v. mulțumi, satisface.

A ÎNDESTULÁ ~éz tranz. pop. 1) A asigura (cu de toate) destul. 2) A face să se îndestuleze. /Din îndestul

A SE ÎNDESTULÁ mă ~éz intranz. pop. 1) A avea (de toate) îndestul. 2) A fi îndestul de mulțumit. /Din îndestul

îndestulà v. 1. a da îndestul; 2. a fi îndestul; 3. a se sătura: de o pradă așa bogată încă nu s’a îndestulat GR. AL.

îndestuléz și (Trans.) -ésc v. tr. (d. destul). Aprovizionez cu tot ce trebuĭe, daŭ destul, satur: a îndestula o casă, un om cu ceva. Maĭ rar. Satisfac, mulțămesc. V. refl. Mă aprovizionez din belșug, mă satur: oameniĭ s’aŭ îndestulat cu mîncare și băutură. – Vechĭ destulez și -esc, mulțămesc, satisfac. Satur, plictisesc: m’am destulit!

îndestuláre s. f., g.-d. art. îndestulării; pl. îndestulări

ÎNDESTULARE s. abundență, belșug, bogăție, îmbelșugare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, saturare, spor. (~ de bunuri.)

îndestulá vb., ind. prez. 1 sg. îndestuléz, 3 sg. și pl. îndestuleáză

ÎNDESTULA vb. a (se) sătura, (prin Transilv. și Olt.) a (se) sățui. (I-a ~ cu mîncare.)

îndestula vb. v. MULȚUMI. SATISFACE.

Intrare: îndestulare
îndestulare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndestulare
  • ‑ndestulare
  • îndestularea
  • ‑ndestularea
plural
  • îndestulări
  • ‑ndestulări
  • îndestulările
  • ‑ndestulările
genitiv-dativ singular
  • îndestulări
  • ‑ndestulări
  • îndestulării
  • ‑ndestulării
plural
  • îndestulări
  • ‑ndestulări
  • îndestulărilor
  • ‑ndestulărilor
vocativ singular
plural
îndestulire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndestulire
  • ‑ndestulire
  • îndestulirea
  • ‑ndestulirea
plural
  • îndestuliri
  • ‑ndestuliri
  • îndestulirile
  • ‑ndestulirile
genitiv-dativ singular
  • îndestuliri
  • ‑ndestuliri
  • îndestulirii
  • ‑ndestulirii
plural
  • îndestuliri
  • ‑ndestuliri
  • îndestulirilor
  • ‑ndestulirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndestulare îndestulire

etimologie:

  • vezi îndestula
    surse: DEX '98 DEX '09

îndestula îndestulare îndestulat îndestulire

  • 1. A da (sau a lua) destul; a sătura (cu de-ale mâncării).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mulțumi satisface sătura sățui un exemplu
    exemple
    • Boierul plînge timpul cînd țara-a lui era: O vacă ce cu lapte pe el îndestula. BOLINTINEANU, O. 142.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv A avea după dorință, a avea tot ce este necesar.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
      exemple
      • Unii munceau și alții se îndestulau. SADOVEANU, E. 29.
        surse: DLRLC
      • Niciodată mîndru vultur... De o prad-așa bogată încă nu s-a-ndestulat. ALEXANDRESCU, M. 22.
        surse: DLRLC
      • figurat O săptămînă să te tot uiți, și tot nu te îndestulezi. ISPIRESCU, L. 66.
        surse: DLRLC
      • figurat Curiozitatea mea nu se îndestulă cu atîta. NEGRUZZI, S. I 217.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • îndestul
    surse: DEX '09 DEX '98