28 de definiții pentru înconjurare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCONJURÁRE s. f. Faptul de a înconjura.V. înconjura.

ÎNCONJURÁRE s. f. Faptul de a înconjura.V. înconjura.

înconjurare sf [At: URECHE, ap. LET. I, 171/28 / V: (reg) ~cun~ / Pl: ~rări / E: înconjura] 1 Ocol al unui loc, al unui lucru Si: înconjurat1 (1). 2 Strângere de ființe, de lucruri în jurul cuiva Si: înconjurat1 (2). 3 Cuprindere într-un cerc Si: înconjurat1 (3). 4 (Spc) Încercuire cu forțe armate Si: asediere, înconjurat1 (4). 5 (Spc) Îngrădire. 6 Ajungere la o țintă pe un traseu ocolit Si: înconjurat1 (6). 7 (Fig) Evitare a cuiva sau a ceva Si: înconjurat1 (7). 8 (Pop; fig) Exprimare pe ocolite Si: înconjurat1 (8). 9 (Îvp) Mers îndelungat în căutarea unui lucru Si: înconjurat1 (9). 10 (Înv) Circumstanță.

ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur.Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

ÎNCUNJURÁ vb. I v. înconjura.

ÎNCUNJURÁ vb. I v. înconjura.

ÎNCUNJURÁ vb. I v. înconjura.

înconjur sn [At: NEGRUZZI, ap. TDRG / V: (reg) ~cun~ / A și: înconjur / Pl: (rar) ~uri / E: înconjura drr] 1 Ocolire. 2 (Pop; îlav) Fără ~ Direct. 3 (Pop; îlav) Cu ~ Indirect.

înconjura [At: COD. VOR. 99/5 / V: (reg) ~cun~ / Pzi: înconjur, (reg) înconjor / E: în + conjura2] 1 vt A face ocolul unui lucru, al unui loc. 2-3 vtr A(-și) aduna înjur ființe sau lucruri. 4 vr A trăi în tovărășia, în societatea cuiva. 5 vt A cuprinde într-un cerc Si: a încercui. 6 vt (Spc) A încercui cu forțe armate Si: a asedia. 7 vt (Spc) A împrejmui cu gard. 8 vt A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. 9 vt (Fig) A evita ceva sau pe cineva. 10 vt (Pop; fig) A lua pe departe Si: a menaja. 11 vt (Îvp) A umbla mult în căutarea unui lucru. 12 vt (Înv) A ocroti.

încunjura v vz înconjura

încunjurare sf vz înconjurare

ÎNCONJURÁ, încónjur, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru; al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și; înconjór.Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

ÎNCONJURÁ, încónjur și înconjór, vb. I. Tranz. 1. A se mișca în jurul unui punct fix, a umbla de jur împrejur, a face ocolul unui loc. Înconjura casa alergînd. ♦ (Despre grupuri, colectivități etc.) A se afla, a sta, a fi așezat de jur împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a împresura, a încercui. Oamenii veniră în fața lui și-l înconjurară. DUMITRIU, N. 91. Aș vrea să văd, să-mi umplu sufletul de mișcarea și de priveliștile ce mă-nconjoară. VLAHUȚĂ, O. A. 424. Stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară. EMiNESCU, O. I 152. ◊ (Poetic) Pădurea de brazi de la marginea podișului îl înconjoară cu liniștea ei. BOGZA, C. O. 87. ♦ (Cu privire la o casă, un oraș, o cetate etc.) A încercui cu forțe armate, a împresura, a asedia. Înconjurați casa, strigă Măgură. CAMILAR, N. I 13. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A primi pe lîngă sine, a trăi în societatea, în tovărășia cuiva. S-a înconjurat de oameni harnici. 2. A închide, a izola printr-un gard, a face o împrejmuire. A înconjurat terenul cu gard. ♦ A încercui. Susan a măsurat de cîteva ori din ochi ramurile copacului, pe urmă, zgîriind pămîntul cu bățul, a înconjurat tulpina larg, la cinci-șase metri distanță. GALAN, Z. R. 92. ♦ A cuprinde, a îmbrățișa. Pe genunchi îmi șezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară Gîtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă. EMINESCU, O. I 42. ◊ Fig. Poporul nostru înconjură cu dragostea sa armata populară. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2235. 3. A umbla mult (în căutarea unui lucru), a bate drumurile, a străbate, a cutreiera, a alerga dintr-un loc într-altul. A înconjurat tot orașul. ♦ A face un ocol, a ocoli. Ca să ajungă la gară trebuie să înconjure mult.Goliciunea înconjură, iară foamea dă de-a dreptul, se spune pentru a arăta că dintre toate nevoile omului foamea e cea mai imperioasă. – Variantă: încunjurá (CREANGĂ, P. 278, EMINESCU, N. 9, ALECSANDRI, P. I 10) vb. I.

A ÎNCONJURÁ încónjur 1. tranz. 1) A ocoli de jur împrejur. ~ Pământul. 2) A cuprinde de jur împrejur (ca într-un cerc); a încercui; a împrejmui; a împresura. Munții înconjoară câmpia. 2. intranz. 1) A trăi în anturajul cuiva. A fi ~t de prieteni. 2) A face un ocol; a merge pe un drum mai lung. Ai ~t mult până la mine? 3) fig. rar A vorbi pe ocolite; a nu spune pe de-a dreptul. [Și înconjor] /în + înv. a conjura

înconjurà v. 1. a pune împrejur: a înconjura cetatea cu ziduri; 2. a fi așezat împrejur: locurile cari înconjurau satul; 3. a asedia. [Lat. CONGYRARE, din GYRUS, ocol].

2) înconjór și încónjur (vest) și încúnjur și -ngĭur (est), a v. tr. (vrom. cóngĭur, d. lat. con-gýro, -áre, a se învîrti împreună în prejuru cuĭva. V. prejur, jur). Pun în prejur: a înconjura cetatea cu zidurĭ. Îs așezat saŭ merg în prejur, ocolesc: locurile care înconjoară satu, am înconjurat satu călare. Asediez, împresor.

1) încónjur (vest) și încúnjur (est) n., pl. urĭ (d. înconjor). Ocol, mergere saŭ stare în prejur: a face înconjuru lumiĭ. Fără înconjur, de-a dreptu, pe față: a vorbi fără înconjur.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înconjuráre s. f., g.-d. art. înconjurắrii

înconjuráre s. f., g.-d. art. înconjurării

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 înconjoáre

înconjurá vb., ind. prez. 1 sg. încónjur/înconjór, 3 sg. și pl. încónjură/înconjoáră; conj. prez. 3 sg. și pl. încónjure/înconjoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCONJURÁRE s. 1. v. ocolire. 2. v. încercuire. 3. v. asediu.

ÎNCONJURÁRE s. v. circumferință, perimetru.

ÎNCONJURARE s. 1. ocolire. (~ casei.) 2. împresurare, încercuire. (~ inamicului.) 3. asediere, asediu, împresurare, încercuire, (înv.) ocol, (grecism înv.) poliorchie. (~ cetății.)

înconjurare s. v. CIRCUMFERINȚĂ. PERIMETRU.

ÎNCONJURÁ vb. v. cruța, menaja.

ÎNCONJURÁ vb. 1. v. ocoli. 2. v. ocoli. 3. v. împrejmui. 4. v. încercui. 5. v. asedia. 6. a împresura, a încercui, (fig.) a încinge. (Munții ~ câmpia.) 7. a chenărui, a împrejmui, a încadra, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.)

înconjura vb. v. CRUȚA. MENAJA.

ÎNCONJURA vb. 1. a ocoli, (înv.) a împrejura. (A ~ clădirea.) 2. a ocoli. (Ai ~ mult pînă la mine.) 3. a împrejmui, a închide, a îngrădi, (înv. și pop.) a ocoli, (pop.) a țărcui, (reg.) a prejmui. (A ~ un teren cu un gard.) 4. a împresura, a încercui, a învălui, (înv. și pop.) a cuprinde, (înv.) a împrejura. (L-au ~ pe dușman.) 5. a asedia, a împresura, a încercui, (înv. și reg.) a ocoli, (înv.) a închide, a înveriga. (Dușmanul ~ cetatea.) 6. a împresura, a încercui, (fig.) a încinge. (Munții ~ cîmpia.) 7. a chenărui, a împrejmui, a încadra, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

înconjurá (încónjur, înconjurát), vb.1. A face ocolul unui loc, unui obiect. – 2. A împrejmui, a străjui. – 3. A asedia, a încercui. – 4. A evita, a eschiva. – 5. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. Lat. congyrare (Pușcariu 826; Candrea-Dens., 925; DAR). Rezultatul normal, încunjura, var. destul de frecventă, a suferit o disimilație; cf. jur, împrejur.Der. înconjurător, adj. (care înconjură); înconjurime, s. f. (împrejurime).

Intrare: înconjurare
înconjurare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înconjurare
  • ‑nconjurare
  • înconjurarea
  • ‑nconjurarea
plural
  • înconjurări
  • ‑nconjurări
  • înconjurările
  • ‑nconjurările
genitiv-dativ singular
  • înconjurări
  • ‑nconjurări
  • înconjurării
  • ‑nconjurării
plural
  • înconjurări
  • ‑nconjurări
  • înconjurărilor
  • ‑nconjurărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înconjurare

  • 1. Faptul de a înconjura.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • vezi înconjura
    surse: DEX '98 DEX '09

înconjura înconjurare înconjurat încunjurare încunjurat încunjura (2)

  • 1. A face ocolul unui lucru; al unui loc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Înconjura casa alergând.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru).
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: împresura încercui 4 exemple
      exemple
      • Oamenii veniră în fața lui și-l înconjurară. DUMITRIU, N. 91.
        surse: DLRLC
      • Aș vrea să văd, să-mi umplu sufletul de mișcarea și de priveliștile ce mă-nconjoară. VLAHUȚĂ, O. A. 424.
        surse: DLRLC
      • Stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară. EMiNESCU, O. I 152.
        surse: DLRLC
      • poetic Pădurea de brazi de la marginea podișului îl înconjoară cu liniștea ei. BOGZA, C. O. 87.
        surse: DLRLC
    • 1.2. A încercui cu forțe armate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: asedia împresura încercui un exemplu
      exemple
      • Înconjurați casa, strigă Măgură. CAMILAR, N. I 13.
        surse: DLRLC
    • 1.3. reflexiv A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • S-a înconjurat de oameni harnici.
        surse: DLRLC
  • 2. A împrejmui cu gard.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: împrejmui un exemplu
    exemple
    • A înconjurat terenul cu gard.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: încercui un exemplu
      exemple
      • Susan a măsurat de cîteva ori din ochi ramurile copacului, pe urmă, zgîriind pămîntul cu bățul, a înconjurat tulpina larg, la cinci-șase metri distanță. GALAN, Z. R. 92.
        surse: DLRLC
    • exemple
      • Pe genunchi îmi șezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară Gîtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă. EMINESCU, O. I 42.
        surse: DLRLC
      • figurat Poporul nostru înconjură cu dragostea sa armata populară. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2235.
        surse: DLRLC
  • 3. A umbla mult (în căutarea unui lucru), a bate drumurile, a străbate, a cutreiera, a alerga dintr-un loc într-altul.
    exemple
    • A înconjurat tot orașul.
      surse: DLRLC
    • 3.1. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ocoli 2 exemple
      exemple
      • Ca să ajungă la gară trebuie să înconjure mult.
        surse: DLRLC
      • Goliciunea înconjură, iară foamea dă de-a dreptul, se spune pentru a arăta că dintre toate nevoile omului foamea e cea mai imperioasă.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • În + conjura (învechit „a înconjura” din limba latină).
    surse: DEX '09 DEX '98