închiorchioșa vr [At: ALECSANDRI, T. 1758 / Pzi: ~șez / E: nct] (Reg; fig; d. oameni) 1 A se umfla în pene. 2 A se uita chiorâș.

ÎNCHIORCHIOȘA¹, închiorchioșez, vb. I. Refl. (Mold.) A se închiondora.

ÎNCHIORCHIOȘA², îinchiorchioșez, vb. I. Refl. (Mold.) A-și găsi un loc; a se aciua. Feți-logofeți de soiul nostru... nu pier în Iași... – Mai bine m-aș închiorchioșa eu în București. ALECSANDRI, T. 402.

ÎNCHIORCHIOȘA¹, închiorchioșez, vb. I. Refl. (Reg.) A se închiondora.

ÎNCHIORCHIOȘA², închiorchioșez, vb. I. Refl. (Reg.) A-și găsi un loc; a se aciua.

închĭorchĭoșéz (mă) v. refl. (cp. cu ung. körleni, a se învîrti în cerc). Al. Trag o raĭtă, mă’nvîrtesc cum îmĭ place. – La Cr. „mă uĭt chĭorîș” (și atuncĭ ar veni d. chĭor!).

închiorchioșa vb., ind. prez. 1 sg. închiorchioșez, 3 sg. și pl. închiorchioșează

ÎNCHIORCHIOȘA vb. v. aciua, cuibări, închiondora, oploși, pripăși.

închiorchioșa vb. v. ACIUA. CUIBĂRI. ÎNCHIONDORA. OPLOȘI. PRIPĂȘI.

închiorchioșa, închiorchioșez, vb. I refl. (reg.) 1. a se umfla în pene, a se mândri, a se făli, a se fuduli, a avea ifose. 2. a se uita chiorâș, închiorchioșat. 3. a se necăji, a se supăra.