11 definiții pentru încercui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile. ♦ A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva). – În + cerc + suf. -ui.

încercui vt [At: DA / P: ~cu-i / Pzi: ~esc / E: în- + cercui] 1 (Înv) A strânge cu cercuri un vas, un butoi etc. 2 A strânge (ca) într-un cerc. 3 A înconjura din toate părțile. 4 A trasa cercuri.

ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strînge într-un cerc sau ca într-un cerc, a strînge din toate părțile; a înconjura; fig. a împresura. A încercui armata dușmană.Rămase mut, privind în lături, cu ochii încercuiți de lacrimi. MIRONESCU, S. A. 126. ◊ (Poetic) Rotundul de lumină al lămpii peste foi Încercuiește alte visări și alte cînturi. DEȘLIU, G. 6.

ÎNCERCUÍ vb. IV tr. A strânge ca într-un cerc; a înconjura din toate părțile; (fig.) a împresura. [Pron. -cu-i, p. i. -iesc. / < în- + cerc, cf. fr. encercler].

ÎNCERCUÍ vb. tr. a strânge ca într-un cerc; a înconjura din toate părțile; (fig.) a împresura. (după fr. encercler)

A ÎNCERCUÍ ~iésc tranz. 1) A înconjura cu un cerc; a strânge într-un cerc. ~ un poloboc. 2) A cuprinde din toate părțile (ca într-un cerc); a înconjura; a împrejmui; a împresura. 3) (fortificații, trupe inamice etc.) A înconjura pentru a scoate din luptă; a împresura. /în + cerc + suf. ~ui

*încercuĭésc v. tr. (d. cerc și cercuĭesc; fr. encercler, a înconjura c’un cerc, și cerner, a împresura). Înconjor, împresor, asediez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 încercuiáscă

încercuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. încercuiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCERCUÍ vb. 1. a împresura, a înconjura, a învălui, (înv. și pop.) a cuprinde, (înv.) a împrejura. (L-au ~ pe dușman.) 2. v. asedia. 3. v. înconjura.

ÎNCERCUI vb. 1. a împresura, a înconjura, a învălui, (înv. și pop.) a cuprinde, (înv.) a împrejura. (L-au ~ pe dușman.) 2. a asedia, a împresura, a înconjura, (înv. și reg.) a ocoli, (înv.) a închide, a înveriga. (Dușmanul a ~ cetatea.) 3. a împresura, a înconjura, (fig.) a încinge. (Munții ~ cîmpia.)

Intrare: încercui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încercui
  • ‑ncercui
  • încercuire
  • ‑ncercuire
  • încercuit
  • ‑ncercuit
  • încercuitu‑
  • ‑ncercuitu‑
  • încercuind
  • ‑ncercuind
  • încercuindu‑
  • ‑ncercuindu‑
singular plural
  • încercuiește
  • ‑ncercuiește
  • încercuiți
  • ‑ncercuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încercuiesc
  • ‑ncercuiesc
(să)
  • încercuiesc
  • ‑ncercuiesc
  • încercuiam
  • ‑ncercuiam
  • încercuii
  • ‑ncercuii
  • încercuisem
  • ‑ncercuisem
a II-a (tu)
  • încercuiești
  • ‑ncercuiești
(să)
  • încercuiești
  • ‑ncercuiești
  • încercuiai
  • ‑ncercuiai
  • încercuiși
  • ‑ncercuiși
  • încercuiseși
  • ‑ncercuiseși
a III-a (el, ea)
  • încercuiește
  • ‑ncercuiește
(să)
  • încercuiască
  • ‑ncercuiască
  • încercuia
  • ‑ncercuia
  • încercui
  • ‑ncercui
  • încercuise
  • ‑ncercuise
plural I (noi)
  • încercuim
  • ‑ncercuim
(să)
  • încercuim
  • ‑ncercuim
  • încercuiam
  • ‑ncercuiam
  • încercuirăm
  • ‑ncercuirăm
  • încercuiserăm
  • ‑ncercuiserăm
  • încercuisem
  • ‑ncercuisem
a II-a (voi)
  • încercuiți
  • ‑ncercuiți
(să)
  • încercuiți
  • ‑ncercuiți
  • încercuiați
  • ‑ncercuiați
  • încercuirăți
  • ‑ncercuirăți
  • încercuiserăți
  • ‑ncercuiserăți
  • încercuiseți
  • ‑ncercuiseți
a III-a (ei, ele)
  • încercuiesc
  • ‑ncercuiesc
(să)
  • încercuiască
  • ‑ncercuiască
  • încercuiau
  • ‑ncercuiau
  • încercui
  • ‑ncercui
  • încercuiseră
  • ‑ncercuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încercui încercuire încercuit

  • 1. A strânge (ca) într-un cerc; a înconjura din toate părțile.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: împrejmui înconjura 3 exemple
    exemple
    • A încercui armata dușmană.
      surse: DLRLC
    • Rămase mut, privind în lături, cu ochii încercuiți de lacrimi. MIRONESCU, S. A. 126.
      surse: DLRLC
    • poetic Rotundul de lumină al lămpii peste foi Încercuiește alte visări și alte cînturi. DEȘLIU, G. 6.
      surse: DLRLC
    • surse: DLRLC DN
    • 1.2. A face, a trasa cercuri (în jurul a ceva).
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • În + cerc + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • cf. limba franceză encercler
    surse: DN