ÎNCASTRARE, încastrări, s. f. Acțiunea de a încastra și rezultatul ei. – V. încastra.

încastrare sf [At: DEX² / Pl: ~rări / E: încastra] 1 (Teh) Realizare a unei legături între două elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica mișcarea lor Si: încastrat¹ (1). 2 (Aht) Fixare a capetelor unei grinzi Si: încastrat¹ (2).

ÎNCASTRARE, încastrări, s. f. Acțiunea de a încastra și rezultatul ei. – V. încastra.^[1]

ÎNCASTRARE, încastrări, s. f. Acțiunea de a încastra și rezultatul ei.

ÎNCASTRARE s.f. Mod de legătură a două corpuri solide, care împiedică orice mișcare de rotire sau de translație. [Var. incastrare s.f. / < încastra].

ÎNCASTRARE s. f. 1. acțiunea de a încastra. 2. mod de legătură prin încastrare (1). (< încastra)

încastrare s. f. (constr.) Acțiunea de a încastra și rezultatul ei ◊ „În marea lor majoritate casele s-au deteriorat [în urma cutremurului] la primele nivele în zona «încastrării» cum o numim noi specialiștii, numeroase lucrări trebuind a fi atacate de la fundație.” R.l. 19 V 77 p. 2 (din încastra; DEX, DN3)

INCASTRARE s.f. v. încastrare.

încastrare s. f., g.-d. art. încastrării; pl. încastrări

încastrare s. f., g.-d. art. încastrării; pl. încastrări

încastrare s. f., g.-d. art. încastrării; pl. încastrări^[1]