20 de definiții pentru încâlcire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

încâlcire sf [At: MACEDONSKI, O. III, 83 / Pl: ~ri / E: încâlci] 1 Încurcare (1) a firelor de ață, de păr etc. Si: încâlcit1 (1), încâlceală (1), încâlcitură (1). 2 (Ccr) Încurcătură. 3 (Fig) Neclaritate a unor gânduri, idei, acțiuni Si: încâlcit1 (2), încâlceală (3), încâlcitură (3). 4 (Fig) Complicare a planurilor cuiva cu elemente neprevăzute Si: încâlcit1 (3), încâlceală (4), încâlcitură (4).

ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci.

ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci.

încâlci [At: PSALT. (1651) ap. JAHRESBER. III, 175 / V: (rar) ~căl~, (nob) ~călăci / Pzi: ~lcesc / E: în- + călți] 1-2 vtr A (se) încurca (fire de ață, de păr etc.). 3 vr (Fig; d. gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. 4 vt (Îe) A ~ ițele cuiva A dejuca planurile cuiva.

ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

ÎNCÎLCÍ, încîlcesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la fire, păr etc.) A încurca. Și-atîta tort mi-am încîlcit Și-n graba mare-am spart un geam. COȘBUC, P. I 93. Și cînepa cea de vară O încîlcesc cînii p-afară. BIBICESCU, P. P. 186. ◊ (Cu inversarea construcției) Pare că-și încîlcea degetele în barba lor albă și asculta la graiul lor înțălept. EMINESCU, N. 47. ◊ Refl. Mătușa nu știu cum se încîlcește prin cînepă, ori se împiedică de ceva și cade jos. CREANGĂ, O. A. 57. ◊ Fig. (Despre probleme, idei, vorbe, afaceri etc.) Problemele se îngrămădeau, se încîlceau. PAS, Z. IV 182. Lumea se face mai sumeață și trebile se încîlcesc mai urît. ALECSANDRI, T. 1088.

ÎNCÎLCÍRE, încîlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încîlci și rezultatul ei; încurcătură. (Fig.) Iar raza ta, din zare, hipnotic îi îndrumă Prin oarba încîlcire a căilor din humă. TOMA, C. V. 167. Sub un vînt ascuțit ce aleargă țipînd pe încîlcirile ulițelor, Nicu... se duce drept înaintea lui. MACEDONSKI, O. III 83.

A SE ÎNCÂLCÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre fire, ațe, păr etc.) A se amesteca astfel, încât să nu se poată desface ușor; a se încurca. 2) (despre persoane) A pierde firul gândurilor; a se încurca. /în + câlți

A ÎNCÂLCÍ ~ésc tranz. 1) A face să se încâlcească. 2) (urme, drumuri etc.) A amesteca astfel, încât să nu poată fi găsit; a încurca. 3) (persoane) A împiedica sustrăgând atenția; a încurca. /în + câlți

încâlcì v. 1. a se încurca (vorbind de firele de cânepă sau de păr): 2. fig. a (se) încurca în genere. [Derivat din câlți: metaforă luată din tehnica torsului și analogă cu a încurca ițele].

încîlcésc v. tr. (vsl. *klŭčiti, ca’n sŭklŭčiti, a încreți, d. klŭkŭ, urzeală; rus. klok, kločók, cĭuf, moț, kločitĭ, a încîlci. V. cîlțĭ. Cp. cu colcovan). Încurc, amestec (ițele, firele, sfoara, păru). Fig. A încîlci lucrurile, afacerile.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri

încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri

încâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 încâlceáscă

încâlcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 sg. și pl. încâlceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCÂLCÍRE s. 1. v. complicare. 2. v. amestecătură.

ÎNCÂLCIRE s. 1. complicare, încurcare. (~ unei situații.) 2. amestecătură, încîlceală, încîlcitură, încurcătură, (livr.) mixtură, (înv.) zăminteală, zămintitură, (fam.) bălmăjeală, mișmaș, talmeș-balmeș. (Era o ~ de nedescris.)

Încâlcire ≠ descâlcire

ÎNCÂLCÍ vb. 1. v. încurca. 2. v. complica.

ÎNCÂLCI vb. 1. a (se) amesteca, a (se) încurca, (reg.) a (se) bălmăji, (înv.) a (se) zăminti. (Ițele s-au ~.) 2. a (se) complica, a (se) încurca. (Lucrurile s-au ~.)

A încâlci ≠ a descâlci, a limpezi

Intrare: încâlcire
încâlcire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încâlcire
  • ‑ncâlcire
  • încâlcirea
  • ‑ncâlcirea
plural
  • încâlciri
  • ‑ncâlciri
  • încâlcirile
  • ‑ncâlcirile
genitiv-dativ singular
  • încâlciri
  • ‑ncâlciri
  • încâlcirii
  • ‑ncâlcirii
plural
  • încâlciri
  • ‑ncâlciri
  • încâlcirilor
  • ‑ncâlcirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încâlcire

etimologie:

  • vezi încâlci
    surse: DEX '98 DEX '09

încâlci încâlcire încâlcit

  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) încurca fire de ață, de păr etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: încurca antonime: descâlci 4 exemple
    exemple
    • Și-atîta tort mi-am încîlcit Și-n graba mare-am spart un geam. COȘBUC, P. I 93.
      surse: DLRLC
    • Și cînepa cea de vară O încîlcesc cînii p-afară. BIBICESCU, P. P. 186.
      surse: DLRLC
    • Pare că-și încîlcea degetele în barba lor albă și asculta la graiul lor înțălept. EMINESCU, N. 47.
      surse: DLRLC
    • Mătușa nu știu cum se încîlcește prin cînepă, ori se împiedică de ceva și cade jos. CREANGĂ, O. A. 57.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv figurat (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: complica antonime: limpezi 2 exemple
    exemple
    • Problemele se îngrămădeau, se încîlceau. PAS, Z. IV 182.
      surse: DLRLC
    • Lumea se face mai sumeață și trebile se încîlcesc mai urît. ALECSANDRI, T. 1088.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + câlți
    surse: DEX '98 DEX '09