10 definiții pentru înțelegător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înțelegător, ~oare a [At: COD. VOR. 153/5 / Pl: ~i, ~oare / E: înțeleg + -ător] 1 Care are înțelegere pentru situația cuiva. 2 (Pex) Mărinimos. 3 (Înv) Care dorește să înțeleagă. 4 (Înv) Docil. 5 (Înv) Intelectual. 6 (Înv) Inteligent. 7 (Înv) Care înțelege ceea ce cunoaște Si: învățat, priceput. 8 (Înv) Rezonabil.

ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător.

ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător.

ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare. adj. Care are înțelegere pentru situația (grea a) cuiva. Sînt om înțelegător. DUMITRIU, N. 115. Însușirile lui artistice apar așa de mari, încît tineretul și personalitățile înțelegătoare alcătuiesc subscripții în folosul lui [Eminescu]. SADOVEANU, E. 69.

ÎNȚELEGĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care dă dovadă de înțelegere; predispus să înțeleagă o situație grea; binevoitor. Om ~. Atitudine ~oare. /înțeleg + suf. ~ător

înțelegător a. care înțelege.

înțelegătór, -oáre adj. Care înțelege, cuminte, raționabil, dócil, supus: copil înțelegător.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre

înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNȚELEGĂTÓR adj. 1. binevoitor, compătimitor, îngăduitor, mărinimos, milos, milostiv, (înv.) milosârd, priincios, priitor. (A fost ~ cu nevoile lor.) 2. v. bun.

ÎNȚELEGĂTOR adj. 1. binevoitor, compătimitor, îngăduitor, mărinimos, milos, milostiv, (înv.) milosîrd, priincios, priitor. (A fost ~ cu nevoile lor.) 2. bun, cumsecade, îngăduitor, omenos, (înv.) omenit. (Ce om ~ !)

Intrare: înțelegător
înțelegător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înțelegător
  • ‑nțelegător
  • înțelegătorul
  • înțelegătoru‑
  • ‑nțelegătorul
  • ‑nțelegătoru‑
  • înțelegătoare
  • ‑nțelegătoare
  • înțelegătoarea
  • ‑nțelegătoarea
plural
  • înțelegători
  • ‑nțelegători
  • înțelegătorii
  • ‑nțelegătorii
  • înțelegătoare
  • ‑nțelegătoare
  • înțelegătoarele
  • ‑nțelegătoarele
genitiv-dativ singular
  • înțelegător
  • ‑nțelegător
  • înțelegătorului
  • ‑nțelegătorului
  • înțelegătoare
  • ‑nțelegătoare
  • înțelegătoarei
  • ‑nțelegătoarei
plural
  • înțelegători
  • ‑nțelegători
  • înțelegătorilor
  • ‑nțelegătorilor
  • înțelegătoare
  • ‑nțelegătoare
  • înțelegătoarelor
  • ‑nțelegătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înțelegător

  • 1. Care are înțelegere pentru situația cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: binevoitor, -oare 2 exemple
    exemple
    • Sînt om înțelegător. DUMITRIU, N. 115.
      surse: DLRLC
    • Însușirile lui artistice apar așa de mari, încît tineretul și personalitățile înțelegătoare alcătuiesc subscripții în folosul lui [Eminescu]. SADOVEANU, E. 69.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Înțeleg (prezent indicativ al lui înțelege) + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98