7 definiții pentru înălțător (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înălțător, ~oare [At: IORGA, L. I, 494 / Pl: ~i, ~oare / E: înălța + -ător] 1 a Care ridică la înălțime. 2 a (Fig) Care ridică la o stare morală superioară. 3-4 smf, a (Nob) (Persoană) care face să se ridice clădiri, monumente etc. Si: arhitect, ctitor. 5-6 smf, a (Persoană) care ridică în rang pe cineva. 7-8 smf, a (Persoană) care laudă pe cineva. 9 sn Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la armele de foc, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru lovirea țintei.

ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.

ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.

ÎNĂLȚĂTÓR1, înălțătoare, s. n. Dispozitiv la puști, la mitraliere și la piesele de artilerie, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta.

ÎNĂLȚĂTÓR2 ~oáre n. (la armele de foc) Dispozitiv folosit la vizarea obiectivului ochit. ~ de tun. /a înălța + suf. ~ător

înălțătór, -oáre adj. Fig. Sublim, impunător: spectacul înălțător. S. n., pl. oare. Aparat adaptat la țeava puștiĭ (la mijloc, nu la vîrf) care servește la ochit la distanțe marĭ (V. cătare).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înălțătór2 s. n., pl. înălțătoáre

înălțătór s. n., pl. înălțătoáre

Intrare: înălțător (s.n.)
înălțător2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înălțător
  • ‑nălțător
  • înălțătorul
  • înălțătoru‑
  • ‑nălțătorul
  • ‑nălțătoru‑
plural
  • înălțătoare
  • ‑nălțătoare
  • înălțătoarele
  • ‑nălțătoarele
genitiv-dativ singular
  • înălțător
  • ‑nălțător
  • înălțătorului
  • ‑nălțătorului
plural
  • înălțătoare
  • ‑nălțătoare
  • înălțătoarelor
  • ‑nălțătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înălțător (s.n.)

  • 1. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX

etimologie:

  • Înălța + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX