7 definiții pentru înăbușit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.

înăbușit1 sn [At: DDRF / S și: (înv) înnă~ / Pl: ~uri / E: înăbuși] 1-5 Înnăbușire (1-5). 6 Sufocare. 7-8 Înnăbușire (7-8).

înăbușit2, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 340 / S și: (înv) înnă~ / Pl: ~iți, ~e / E: înăbuși] 1 (D. plâns) Estompat. 2 (D. sunete) Fără vibrații puternice. 3 (D. plante etc.) Acoperit cu buruieni. 4 (D. mișcări, răscoale etc.) Reprimat. 5 (D. persoane) Sufocat. 6 (D. alimente) Fiert în aburi (vasul fiind acoperit cu capac). 7 (D. voce) Fără putere Si: înecat, stins. 8 (Îlav) Pe ~e(le) Mod de preparare a cărnii, legumelor etc. în vase bine acoperite.

ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi (vasul fiind acoperit cu un capac). – V. înăbuși.

ÎNĂBUȘÍT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce etc.) Stins, înecat, fără putere, reținut. Murmurai... mișcat, cu glas înăbușit. SADOVEANU, O. I 422. I se părea că parcă auzea vorbe înăbușite, neînțelese. MIRONESCU, S. A. 37. Un murmur se ridică... Și grabnic îl urmează înăbușite șoapte. MACEDONSKI, O. I 263. ◊ (Adverbial) Începea să plîngă înăbușit. DUMITRIU, N. 58. Potcoavele cailor vuiau înăbușit pe șosea. SADOVEANU, O. I 366. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, acoperit cu un capac. Friptură înăbușită. ◊ (Adverbial) A fierbe înăbușit.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNĂBUȘÍT adj., adv. 1. adj. v. asfixiat. 2. adj. v. gâtuit. 3. adj. v. înfundat. 4. adj. v. stins. 5. adj., adv. v. mocnit.

ÎNĂBUȘIT adj., adv. 1. adj. asfixiat, înecat, sufocat, (înv. și pop.) nădușit. (Persoană ~.) 2. adj. gîtuit, înecat, sugrumat. (Cu glasul ~ de emoție, spuse...) 3. adj. înfundat, slab, stins, surd, (fig.) vătuit. (Zgomote, sunete ~.) 4. adj. stins. (Un incendiu ~.) 5. adj., adv. înfundat, mocnit. (Foc ~; focul arde ~.)

Intrare: înăbușit
înăbușit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înăbușit
  • ‑năbușit
  • înăbușitul
  • înăbușitu‑
  • ‑năbușitul
  • ‑năbușitu‑
  • înăbuși
  • ‑năbuși
  • înăbușita
  • ‑năbușita
plural
  • înăbușiți
  • ‑năbușiți
  • înăbușiții
  • ‑năbușiții
  • înăbușite
  • ‑năbușite
  • înăbușitele
  • ‑năbușitele
genitiv-dativ singular
  • înăbușit
  • ‑năbușit
  • înăbușitului
  • ‑năbușitului
  • înăbușite
  • ‑năbușite
  • înăbușitei
  • ‑năbușitei
plural
  • înăbușiți
  • ‑năbușiți
  • înăbușiților
  • ‑năbușiților
  • înăbușite
  • ‑năbușite
  • înăbușitelor
  • ‑năbușitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înăbușit

  • 1. (Despre sunete, voce) Fără putere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: reținut stins (adj.) înecat 5 exemple
    exemple
    • Murmurai... mișcat, cu glas înăbușit. SADOVEANU, O. I 422.
      surse: DLRLC
    • I se părea că parcă auzea vorbe înăbușite, neînțelese. MIRONESCU, S. A. 37.
      surse: DLRLC
    • Un murmur se ridică... Și grabnic îl urmează înăbușite șoapte. MACEDONSKI, O. I 263.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Începea să plîngă înăbușit. DUMITRIU, N. 58.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Potcoavele cailor vuiau înăbușit pe șosea. SADOVEANU, O. I 366.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite.
    surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Friptură înăbușită.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial A fierbe înăbușit.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înăbuși
    surse: DEX '98 DEX '09