14 definiții pentru împrietenit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-.Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten.

ÎMPRIETINÍ vb. IV v. împrieteni.

ÎMPRIETINÍ vb. IV v. împrieteni.

ÎMPRIETINÍ vb. IV v. împrieteni.

împrieteni [At: (a. 1841) PANN, ap. GCR 362 / V: (înv) ~prieat~, ~priit~, ~ret~, ~tini / Pzi: ~nesc / E: în- + prieten] 1 vt A face pe cineva prieten cu altcineva Si: (înv) a împrietenoși (1), a împrietnici (1). 2 vr A deveni prieten cu cineva Si: (înv) a se împrietenoși (2), a se împrietnici (2).

ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten. [Pr.: -pri-e-.Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten.

ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Mai ales construit cu prep. «cu») A intra în legături de prietenie, a deveni prieten (cu cineva). Zile lungi mi le-am pierdut Să mă-mprietenesc cu tine. COȘBUC, P. I 51. ◊ Fig. În prima zi m-am împrietenit cu copacii și cu cîinii. VLAHUȚĂ, O. A. 145. Se împrieteniră și se duseră la palaturile împărătești. ISPIRESCU, L. 371. – Variantă: împrietini (SADOVEANU, E. 7) vb. IV.

A ÎMPRIETENÍ ~ésc tranz. A face să se împrietenească. [Sil. îm-pri-e-] /în + prieten

A SE ÎMPRIETENÍ mă ~ésc intranz. A stabili relații de prietenie; a deveni prieten cu cineva. ~ cu o fată. /în + prieten

împrietenì v. a (se) face prieten.

împrietenésc (vest) și -inésc (est) v. tr. Fac prieten: nevoĭa îĭ împrietenise. V. refl. Mă fac prieten: cînele une-orĭ se împrietenește cu pisica. – În Trans. împret-. Vechĭ și -tnicesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 împrieteneáscă

împrietení vb. (sil. -pri-e-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. împrieteneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPRIETENÍ vb. (înv. și reg.) a se prieteni, (reg.) a se ortăci. (S-au ~ repede.)

ÎMPRIETENI vb. (înv. și reg.) a se prieteni, (reg.) a se ortăci. (S-au ~ repede.)

A se împrieteni ≠ a se îndușmăni, a se învrăjbi

Intrare: împrietenit
împrietenit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împrietenit
  • ‑mprietenit
  • împrietenitul
  • împrietenitu‑
  • ‑mprietenitul
  • ‑mprietenitu‑
  • împrieteni
  • ‑mprieteni
  • împrietenita
  • ‑mprietenita
plural
  • împrieteniți
  • ‑mprieteniți
  • împrieteniții
  • ‑mprieteniții
  • împrietenite
  • ‑mprietenite
  • împrietenitele
  • ‑mprietenitele
genitiv-dativ singular
  • împrietenit
  • ‑mprietenit
  • împrietenitului
  • ‑mprietenitului
  • împrietenite
  • ‑mprietenite
  • împrietenitei
  • ‑mprietenitei
plural
  • împrieteniți
  • ‑mprieteniți
  • împrieteniților
  • ‑mprieteniților
  • împrietenite
  • ‑mprietenite
  • împrietenitelor
  • ‑mprietenitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împrieteni împrietenire împrietini

  • 1. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva.
    exemple
    • Zile lungi mi le-am pierdut Să mă-mprietenesc cu tine. COȘBUC, P. I 51.
      surse: DLRLC
    • figurat În prima zi m-am împrietenit cu copacii și cu cîinii. VLAHUȚĂ, O. A. 145.
      surse: DLRLC
    • Se împrieteniră și se duseră la palaturile împărătești. ISPIRESCU, L. 371.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + prieten
    surse: DEX '98 DEX '09