16 definiții pentru împlântat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împlântat1 sn [At: DA ms / V: (înv) plântat / Pl: ~uri / E: împlânta] 1-4 Împlântare (1-4). 5 (Fig) Fixare. 6 (Fig) Pironire. 7 Împlântare (7). 8 Înglodare (3). 9 Împlântare (9).

împlântat2, ~ă a [At: PSALT. SCH. 304 / V: (înv) plântat / Pl: ~ați, ~e / E: împlânta] 1 (Înv; d. plante) Sădit2. 2 Înfipt cu vârful în pământ. 3 Străpuns cu un corp ascuțit. 4 (Pex; d. legume) Îngropat în nisip spre a se păstra. 5 (Fig) Fixat2. 6 (Fig) Pironit2. 7 (D. obiecte) Introdus într-un lichid. 8 Înglodat2 (3). 9 (Fig) Care este covârșit de imposibilitatea de a scăpa de ceva.

împlânta [At: DOSOFTEI, V. S. 129/1 / Pzi: împlânt și (înv) ~tez / E: ml *implantare] 1 vt (Înv) A sădi o plantă. 2-3 vtr A (se) înfige cu vârful în pământ. 4-5 vtr A (se) străpunge cu un corp ascuțit. 6 vt (Ccr) A îngropa o legumă în nisip spre a o păstra. 7 vt (Fig; rar) A fixa. 8 vt (Fig) A pironi. 9 vt A introduce ceva într-un lichid. 10 vr (Fig) A se îngloda în datorii. 11 vr (Fig) A fi covârșit de neputința de a scăpa de ceva.

ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare.

ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare.

ÎMPLÎNTÁ, împlî́nt, vb. I. Tranz. A înfige, a vîrî. I Apucă lopețile, se aplecă, împlîntîndu-le în apă. DUNĂREANU, CH. 240. Cîrmaciul împlîntă adînc lopata în valuri. VLAHUȚĂ, O. A. 418. O zbierătură puternică dete taurul din pricina durerii ce avea din pierderea ochiului; coarnele și le împlîntă în pămînt și scotea pămînt ca și cu lopata. RETEGANUL, P. IV 42. ◊ Refl. Cele cinci brăzdare ale plugului își înăbușiră zăngănitul, împlîntîndu-se adînc, cu sete, în pămînt. MIHALE, O. 123. Unde buzduganul s-a-mplîntat, Acolo nouă ani am săpat, Pîn’ ce buzduganu-am aflat. BIBICESCU, P. P. 304. (Fig.) Ochii săi se împlîntară pe rînd în ochii celor două femei. DUMITRIU, B. F. 59.

A ÎMPLÂNTÁ împlânt tranz. 1) (obiecte ascuțite la vârf) A face să intre (adânc) cu ascuțișul; a înfige. A-și ~ unghiile. 2) A face să intre în ascuțișul a ceva. ~ un steag. /<lat. implantare

împlântà v. 1. a înfige în pământ: a împlânta un steag, un cort; 2. fig. a introduce: a împlânta o datină; 3. a se așeza undeva, a se fixa. [Lat. PLANTARE].

împlî́nt, -á v. tr. (lat. plantare, a planta. V. implantez). Plantez, răsădesc (Ps. S. Cor.). Înfig (de ex. sabia, cuțitu): unde voĭniciĭ securea nu’mplîntă (Doĭna, 2-3, 42). V. desplînt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă

împlântá vb., ind. prez. 1 sg. împlânt, 3 sg. și pl. împlântă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPLÂNTÁ vb. 1. v. înfige. 2. a intra, a se înfige, a pătrunde. (Glonțul i s-a ~ adânc în corp.)

ÎMPLÂNTÁ vb. v. planta, pune, răsădi, sădi, transplanta.

ÎMPLÎNTA vb. 1. a băga, a înfige, a vîrî, (rar) a implanta, (înv. și reg.) a petrece. (A ~ cuțitul in vită.) 2. a intra, a se înfige, a pătrunde. (Glonțul i s-a ~ adînc în corp.)

împlînta vb. v. PLANTA. PUNE. RĂSĂDI. SĂDI. TRANSPLANTA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

împlîntá (împlântát, împlântát), vb.1. A planta, a pune în pămînt o plantă. – 2. A așeza, a fixa. – 3. A înfige, a vîrî. – Mr. (m)plîntu, megl. plăntu, plăntari. Lat. plantāre (Pușcariu 790; Candrea-Dens., 1411; DAR), cf. it. piantare, fr. planter, sp. plantar, port. prantar. Cf. plîntă.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

împlânta, împlântă (pers. a III-a sg.) v. r. (glum.) a se întâmpla.

Intrare: împlântat
împlântat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împlântat
  • ‑mplântat
  • împlântatul
  • împlântatu‑
  • ‑mplântatul
  • ‑mplântatu‑
  • împlânta
  • ‑mplânta
  • împlântata
  • ‑mplântata
plural
  • împlântați
  • ‑mplântați
  • împlântații
  • ‑mplântații
  • împlântate
  • ‑mplântate
  • împlântatele
  • ‑mplântatele
genitiv-dativ singular
  • împlântat
  • ‑mplântat
  • împlântatului
  • ‑mplântatului
  • împlântate
  • ‑mplântate
  • împlântatei
  • ‑mplântatei
plural
  • împlântați
  • ‑mplântați
  • împlântaților
  • ‑mplântaților
  • împlântate
  • ‑mplântate
  • împlântatelor
  • ‑mplântatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împlânta împlântare

  • 1. A (se) înfige, a (se) vârî.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: intra (vb.) pătrunde vârî înfige 6 exemple
    exemple
    • Apucă lopețile, se aplecă, împlîntîndu-le în apă. DUNĂREANU, CH. 240.
      surse: DLRLC
    • Cîrmaciul împlîntă adînc lopata în valuri. VLAHUȚĂ, O. A. 418.
      surse: DLRLC
    • O zbierătură puternică dete taurul din pricina durerii ce avea din pierderea ochiului; coarnele și le împlîntă în pămînt și scotea pămînt ca și cu lopata. RETEGANUL, P. IV 42.
      surse: DLRLC
    • Cele cinci brăzdare ale plugului își înăbușiră zăngănitul, împlîntîndu-se adînc, cu sete, în pămînt. MIHALE, O. 123.
      surse: DLRLC
    • Unde buzduganul s-a-mplîntat, Acolo nouă ani am săpat, Pîn’ ce buzduganu-am aflat. BIBICESCU, P. P. 304.
      surse: DLRLC
    • figurat Ochii săi se împlîntară pe rînd în ochii celor două femei. DUMITRIU, B. F. 59.
      surse: DLRLC

etimologie: