14 definiții pentru îmbrâncit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îmbrâncit1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: îmbrânci] 1-6 Îmbrâncire (1-6). 7 (Înv; fig) Stimulare. 8 (Înv; fig) Alungare.

îmbrâncit2, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 253 / V: ~ncat / Pl: ~iți, ~e / E: îmbrânci + -(i)tor] 1 Căruia i s-a dat brânci. 2 Împins brusc și cu violență. 3 Repezit. 4 Dat afară. 5 Respins. 6 (Reg) Neputincios. 7 Care merge greu din cauza bătrâneții. 8 (Fig; asr) Îndemnat insistent către ceva. 9 (Fig; asr) Stimulat.

îmbrânca v vz îmbrânci

îmbrânci [At: PANN, E. II, 138/23 / V: (cscj) ~nca, zb~ / Pzi: ~ncesc / E: în- + brâncă1] 1 vt A da brânci. 2 vt A împinge pe cineva cu putere. 3 vt A da afară. 4 vt A respinge brusc. 5 vi A merge greu, din cauza bătrâneții, slăbiciunii, sărăciei. 6 vi (Îe) A ~ncat de tot A slăbit. 7 vi (Îae) A sărăcit. 8 vi (Îae) Umblă pe brânci.

ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă.

ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brâncă.

ÎMBRÎNCÍ, îmbrîncesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la persoane) A împinge cu violență, a respinge în mod brusc, a da brînci. Ducîndu-l pe poarta curții, mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulțime. NEGRUZZI, S. I 156. Toți o îmbrînciră zicîndu-i să iasă afară. ȘEZ. VI 175. Pe-Oprișanu-l apuca Și pe scări îl îmhrîncea. ALECSANDRI, P. P. 204. ◊ Refl. reciproc. Te-ai băgat cu el printre vînzătorii de ziare, care se îmbrînceau și se ghionteau. PAS, Z. I 166. Arnăuții se-mbrîncea, Pe Iordachi s-arunca. ALECSANDRI, P. P. 182. (Poetic) Valurile vin să se joace-n nisip, Îmbrîncindu-se unul pe altul. LESNEA, I. 38. – Variantă: brînci vb. IV.

A ÎMBRÂNCÍ ~ésc tranz. (persoane) A împinge violent (cu mâinile). [Sil. îm-brân-] /în + brâncă

A SE ÎMBRÂNCÍ mă ~ésc intranz. A face (concomitent) schimb de brânci (unul cu altul). [Sil. îm-brân-] /în + brâncă

îmbrâncì v. 1. a da brânci, a împinge afară; 2. fig. a excita: provocând dorințe, dulce le îmbrâncește BOL.

îmbrîncésc v. tr. (d. brîncă). Daŭ brîncĭ, împing afară orĭ în colo: bețivu fu îmbrîncit. Fig. Îndemn, împing: inima-l îmbrîncea să se ducă. – Și brîncesc: c’o mînă e brîncit spre bară (VR. 1911, 8, 212).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmbrâncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 să îmbrânceáscă

îmbrâncí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbrânceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMBRÂNCÍ vb. a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) împinge, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brânci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popândi.

ÎMBRÎNCI vb. a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) împinge, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brînci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popîndi.

Intrare: îmbrâncit
îmbrâncit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbrâncit
  • ‑mbrâncit
  • îmbrâncitul
  • îmbrâncitu‑
  • ‑mbrâncitul
  • ‑mbrâncitu‑
  • îmbrânci
  • ‑mbrânci
  • îmbrâncita
  • ‑mbrâncita
plural
  • îmbrânciți
  • ‑mbrânciți
  • îmbrânciții
  • ‑mbrânciții
  • îmbrâncite
  • ‑mbrâncite
  • îmbrâncitele
  • ‑mbrâncitele
genitiv-dativ singular
  • îmbrâncit
  • ‑mbrâncit
  • îmbrâncitului
  • ‑mbrâncitului
  • îmbrâncite
  • ‑mbrâncite
  • îmbrâncitei
  • ‑mbrâncitei
plural
  • îmbrânciți
  • ‑mbrânciți
  • îmbrânciților
  • ‑mbrânciților
  • îmbrâncite
  • ‑mbrâncite
  • îmbrâncitelor
  • ‑mbrâncitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmbrânci îmbrâncire brânci îmbrânca

  • 1. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: brânci ghionti respinge împinge 6 exemple
    exemple
    • Ducîndu-l pe poarta curții, mai mult mort decît viu, îl îmbrînciră în mulțime. NEGRUZZI, S. I 156.
      surse: DLRLC
    • Toți o îmbrînciră zicîndu-i să iasă afară. ȘEZ. VI 175.
      surse: DLRLC
    • Pe-Oprișanu-l apuca Și pe scări îl îmhrîncea. ALECSANDRI, P. P. 204.
      surse: DLRLC
    • Te-ai băgat cu el printre vînzătorii de ziare, care se îmbrînceau și se ghionteau. PAS, Z. I 166.
      surse: DLRLC
    • Arnăuții se-mbrîncea, Pe Iordachi s-arunca. ALECSANDRI, P. P. 182.
      surse: DLRLC
    • poetic Valurile vin să se joace-n nisip, Îmbrîncindu-se unul pe altul. LESNEA, I. 38.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + brâncă
    surse: DEX '98 DEX '09