11 definiții pentru îmbelșugare îmbielșugare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îmbelșugare sf [At: BELDIMAN, N. P. I, 9/1 / S și: (înv) înb~ / V: (reg) ~bie~, ~bil~ / Pl: ~gări / E: îmbelșuga] 1 (Rar) Fertilizare a pământului. 2 Belșug. 3 (Pex) Îndestulare.

ÎMBELȘUGÁRE s. f. Belșug; abundență, îndestulare. [Var.: (reg.) îmbielșugáre s. f.] – V. îmbelșuga.

ÎMBELȘUGÁRE s. f. Belșug; abundență, îndestulare. [Var.: (reg.) îmbielșugáre s. f.] – V. îmbelșuga.

ÎMBELȘUGÁRE s. f. Belșug, abundență, îndestulare. Unchiașul... de la venirea băiatului, trăia mai bine și mai cu îmbelșugare. POPESCU, B. IV 42. Frumusețile ce natura le răspîndește... cu atîta îmbelșugare. NEGRUZZI, S. I 315. – Variantă: îmbielșugáre (SADOVEANU, D. P. 158) s. f.

îmbelșugare f. ahundantă. [V. belșug].

îmbelșugáre f. Belșug, abundanță. – Și îmbilș- și îmbĭelș-.

îmbieșlugare sf vz îmbelșugare

ÎMBIELȘUGÁRE s. f. v. îmbelșugare.

ÎMBIELȘUGÁRE s. f. v. îmbelșugare.

ÎMBIELȘUGÁRE s. f. v. îmbelșugare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmbelșugáre s. f., g.-d. art. îmbelșugắrii

îmbelșugáre s. f., g.-d. art. îmbelșugării


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMBELȘUGÁRE s. v. belșug.

ÎMBELȘUGARE s. abundență, belșug, bogăție, îndestulare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, saturare, spor. (~ de bunuri.)

Intrare: îmbelșugare
îmbelșugare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbelșugare
  • ‑mbelșugare
  • îmbelșugarea
  • ‑mbelșugarea
plural
  • îmbelșugări
  • ‑mbelșugări
  • îmbelșugările
  • ‑mbelșugările
genitiv-dativ singular
  • îmbelșugări
  • ‑mbelșugări
  • îmbelșugării
  • ‑mbelșugării
plural
  • îmbelșugări
  • ‑mbelșugări
  • îmbelșugărilor
  • ‑mbelșugărilor
vocativ singular
plural
îmbielșugare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbielșugare
  • ‑mbielșugare
  • îmbielșugarea
  • ‑mbielșugarea
plural
  • îmbielșugări
  • ‑mbielșugări
  • îmbielșugările
  • ‑mbielșugările
genitiv-dativ singular
  • îmbielșugări
  • ‑mbielșugări
  • îmbielșugării
  • ‑mbielșugării
plural
  • îmbielșugări
  • ‑mbielșugări
  • îmbielșugărilor
  • ‑mbielșugărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmbelșugare îmbielșugare

  • exemple
    • Unchiașul... de la venirea băiatului, trăia mai bine și mai cu îmbelșugare. POPESCU, B. IV 42.
      surse: DLRLC
    • Frumusețile ce natura le răspîndește... cu atîta îmbelșugare. NEGRUZZI, S. I 315.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi îmbelșuga
    surse: DEX '98 DEX '09