ȚĂRANCĂ, țărance și țărănci, s. f. 1. Locuitoare de la țară; săteancă. Au venit țărăncile cu coșuri încărcate cu mere. SAHIA, U.R.S.S. 95. Mergînd lîngă vergele, înnoadă un fir rupt Și repede țăranca s-apucă de țesut. BELDICEANU, P. 68. Din două rochii... țărancele vor cumpăra aceea care bate la ochi. RUSSO, S. 49. 2. (Iht.) Babușcă², ocheană. [Babuștele] se sărează și apoi se usucă întregi – nespintecate, – aducîndu-se în comerț sub numele de țărancă. ANTIPA, F. I 181.