ȚÎȚĂ, subst. I. 1. Țîța s. (r. Pucioasa), scris Țața (Giur 315). 2. Țîțu, fam. act.; Radul Țîții, în genitiv (17B II 99). 3. Țîțoc fam., act. II. Cu i în temă: 1. Țițu, ard., 1726 (Paș); – Ioan (Ard II 52); Țițul (BCI VII 8; 17 A V 144); – Comișel (17 A II 214); Țiț/escul Echim (Sur IV); -ești s. (Mus) scris și Țățești. 2. Țițian, Șt. din Vălenii de Munte (BCI VI 34). 3. Țițială, Iftodu (RI XII 247).