Spânzurătoarea

imagini © dexonline.ro

SEMĂNÁ1, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

SEMĂNÁ2, sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

SEMĂNÁ2, sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare.

SEMĂNÁ1, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil, pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A vârî în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

SEMĂNÁ1, sémăn, vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică planta în discuție sau ogorul plantat) A pune sau a arunca (cu mîna sau cu mașini speciale) sămînța în pămîntul pregătit, pentru a face să încolțească și să rodească; a însămînța. Să-mi dați de semănat borceag, mei, lucernă chiar, orz, ovăz și puțin porumb. MIHALE, O. 83. Grădinarul îl învață cum... să semene flori. ISPIRESCU, L. 164. Cine seamănă vînt culege furtună sau semeni cenușă, iese pulbere sau cînd semeni spini nu poți s-aduni smochine (= rău faci, râu găsești). Răsare unde nu-l semeni, se spune despre acela care apare deodată într-un loc unde prezența lui nu e nici așteptată, nici dorită. ◊ Fig. Cît sînge aste locuri setoase înghițiră ! Cîte oase războiul aici a semănat ! ALEXANDRESCU, P. 39. ◊ Absol. Tot ară și seamănă, Și din gură blas temă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 377. (Expr.) Seamănă, dar nu răsare v. răsări. 2. Fig. A propaga idei dăunătoare, a răspîndi zvonuri false, a lăsa în urma sa un rău, o nenorocire. Apele vin mai mari ca niciodată, surprinzînd oamenii și semănînd în drumul lor prăpădul. BOGZA, C. O. 101. Domnii și boierii neamurilor ziseră între dînșii:... să ridicăm stavili, să semănăm zavistia și ura și să însuflăm lăcomia... prăzilor. RUSSO, O. 30.

SEMĂNÁ2, sémăn și seámăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu cineva; a se asemui, a se asemăna, a aduce cu cineva. Nu semănau amîndouă surorile. Fiecare era frumoasă în felul ei. VLAHUȚĂ, O. A. I 108. Azi le semeni tuturor La umblet și la port, Și te privesc nepăsător C-un rece ochi de mort. EMINESCU, O. I 192. Nu voi vorbi... nici de farmecul ochilor ei, nici de glasul ei ce semăna cu suspinul amorului, nici de a ei talie mlădioasă. NEGRUZZI, S. I 38. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) = a semăna mult cu altul, a fi leit altul. Îmi seamănă mie... bucățică tăietă. ALECSANDRI, T. I 173. ◊ Refl. reciproc (Cu pronunțare regională) Sîntem amîndoi prietini și tovarăși de 30 de ani; ne-am deprins unul cu altul, ne sămănăm în toate, parc-am fi făcuți tot pe-un calup. ALECSANDRI, T. 1231. 2. A părea, a arăta că..., a da impresia de... Băiatul nu e așa prost cît seamănă. NEGRUZZI, S. I 65. El sta înfipt pe șea și atît de neclintit, încît omul și dobitocul semănau un trup, un centaur. id. ib. 42. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «a» și indicînd obiectul comparației) Băgară de seamă că hainele lor sînt murdare și terfelite de bucate, încît nu mai semăna a haine puse pe om. ISPIRESCU, L. 40. Armele să-ți oțelești, Hainele să-ți priminești, Ca să pari un biet sărac, Să nu semeni a Novac. ALECSANDRI, P. P. 144. La tulpina nucului Cîntă muma cucului, Și mai sus, pe vîrf de nuc, Îmi cîntă drăguțul cuc: Unde-l auz, Mă usuc, Parcă seamăn a pierdut. TEODORESCU, P. P. 345.

semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene

semăná (a însămânța, a avea trăsături comune) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 3 sg. și pl. seámănă; conj. prez. 3 sg. și pl. sémene

SEMĂNÁ vb. 1. (AGRIC.) a însămânța, (prin Mold. și Olt.) a sămânța. (Au ~ orzul.) 2. (AGRIC.) a pune. (Când ~ porumbul?) 3. v. răspândi.

SEMĂNÁ vb. 1. a aduce, a se apropia, a se asemăna, a se asemui, (înv. și pop.) a se lovi, (reg.) a se cumpăni, (înv.) a arăduce, a se închipui, a se podobi, a răduce. (~ cu sora lui.) 2. v. părea.

SEMĂNÁ vb. v. difuza, împrăștia, îngropa, planta, populariza, propaga, propovădui, pune, răsădi, răspândi, sădi, transplanta.

semăná (-eámăn, -át), vb.1. A însămînța. – 2. A împrăștia, a risipi. – 3. A răspîndi, a propaga. – Var. Mold. sămăna. Mr. seamîn, siminare, megl. sęmin(are), istr. semiru. Lat. sēmĭnāre (Pușcariu 1505; REW 7807), cf. it. seminare, prov. semenar, fr. semer, sp. sembrar, port. semear.Der. semănat, s. n. (insămînțare; obicei folcloric de Anul Nou care constă în a arunca înspre oameni grîu sau orez, în semn de abundență); semănător, s. m. (muncitor agricol care seamănă); semănătoare, s. f. (femeie care seamănă, mașină agricolă care seamănă); semănătură, s. f. (însămînțare, loc semănat). – Cf. sămînță.

semăná (-eámăn, -át), vb.1. A se asemui, a avea asemănăre. – 2. A părea, a arăta. – Var. Mold. sămăna. Mold. seamin, siminare. Lat. sĭmĭlāre (Pușcariu 1504; REW 7925), cf. it. (somigliare), prov., cat. semblar, fr. sembler, sp. (semejar), port. (semelhar). Cf. și Sneyders de Vogel, Les mots d’identité dans les langues rom., Groningen 1947, 113-18. Der. seamăn, s. n. (asemănare), deverbal (după REW 7928 din lat. sĭmĭlis); semen, s. m. (aproapele), sing. reconstituit după pl. semeni al cuvîntului anterior; semănător, adj. (al fel, comparabil). – Cf. asemăna. – Din rom. provine rut. samanaty (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 409).

A SEMĂNÁ1 seámăn tranz. 1) (semințe de plante cultivate) A introduce în sol (pentru a încolți și a crește); a însămânța. ~ grâu.Culege ce-ai semănat se spune, când cineva trebuie să suporte consecințele unor fapte de-ale sale. 2) pop. (persoane) A presăra cu semințe de cereale dorind fericire în Noul An. 3) fig. A împrăștia uniform pe o suprafață. ~ flori în calea cuiva. 4) fig. (idei, gânduri, intrigi etc.) A face să devină cunoscut unui cerc larg de persoane; a răspândi; a propaga. /<lat. seminare

A SEMĂNÁ2 seámăn intranz. 1) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a se asemăna; a se asemui. Seamănă cu fratele său.~ ca două picături de apă a avea foarte multe trăsături comune. 2) A avea aparența (de); a fi în aparență; a da semne (de); a părea; a se arăta. /<lat. similare

semănà v. a fi asemenea: seamănă cu tată-său. [Lat. SIMILARE].

semănà v. 1. a pune semânța în pământ ca să răsară și să producă fruct: seamănă grâu; 2. fig. a răspândi, a întinde: a semăna calea cu roze, a semăna vrajbă. [Lat. SEMINARE].

1) sémăn (Munt.) și seámăn (Trans.), a semâná v. tr.(lat. sémino, semináre, id.; it. seminare, pv. semnar, fr. semer, sp. sembrar, pg. semear. V. seminar). Pun sămînța în pâmînt ca să răsară: el seamănă grîŭ, tu semeni un cîmp. Fig. Răspîndesc: a semăna discordie. Fac din ainte: seamănă la tinereță ca să aĭ ce să culegĭ la bătrineță. V. plantez, însemînțez.

2) sémăn (Munt.) și seámăn (Trans.), a semăná v. intr. (lat similo, similare, id.; pv. sp. sembrar, fr. sembler. V. seamăn 1, asemăn, simulez). Am asemănare, par a fi, par’că sînt, mă potrivesc în formă, în caracter, în sunet: cînele seamănă a lup (saŭ cu lupu), acest copil seămănă luĭ tata-su (saŭ cu tată-su), aceste cîntece seamănă între ele. Seamănă dar nu răsare, se zice în glumă despre o persoană care, Intr’o privință, seamănă cu alta maĭ distinsă, dar se deosebește în colo. De ex.: Acest copil seamănă cu Dante !. Răspuns: Seamănă (pin aluz. la semăn 1), dar nu răsare ! — În est samăn, samenĭ, samănă.