ȚÎF, țîfuri, s. n. (Regional) 1. Fîn cu mult rogoz; șovar. Cînd [fînul] are mult rogoz... se numește țîf, șovar sau i se zice că-i rogozos sau șovăros. PAMFILE, A. R. 149. 2. Colțul unei plante abia răsărită din pămînt. Peste tabelele de ceapă se pun spini tăiați de pe cîmp... ca nu cumva păsările din ogradă... să le strice... ciugulind țîfurile, cele dintîi fire de ceapă care răsar. PAMFILE, A. R. 192.