țuțuĭán m., pl. ĭenĭ (d. țuțuĭ, var. din țuguĭ, adică „om cu căcĭula țuguĭată saŭ moțată”. D. rom. saŭ mrom. cĭucĭulĭan, cĭocîrlan, vine ngr. tsutsulĭános, cĭocîrlan, adică „moțat”. Cp. cu mrom. cĭucĭulă, pisc, și drom. cĭocoĭ). Cĭoban din regiunea Sibiuluĭ (CL. 1912, 123) saŭ Ardelean în general (ca moș Nichifor coțcaru al luĭ Creangă). Fig. Mold. Țopîrlan, om de un aspect rustic: ce țuțuĭan! V. zaporojan și marangoz.