țufircă sf [At: ALR II, 6 420/386 / Pl: ~rce / E: ns cf ger zuführen] 1 (Reg) Piesă de fier, având forma unui cui lung și gros, cu verigă la un capăt și ascuțită la celălalt, care se întrebuințează la scosul buștenilor din pădure Si: (reg) cioflânc (1). 2 (Reg) Oiște lungă, întrebuințată la scosul buștenilor din pădure cu ajutorul animalelor de tracțiune. 3 (Buc) Lemn pus de-a curmezișul pe tânjală, de care se prind ștrengurile cailor.