țintirim sn [At: (a. 1628) IORGA, S. D. XII, 281 / V: (reg) țimt~ (Pl: țimtirime), ~ter~, țănter~, țănterin (Pl: țănterine), ~terime sf, ~rin (Pl: ~ine, ~inuri), ~terin (Pl: ~terine, ~terinuri), țenterin (Pl: țenterine), ~tereu (Pl: ~tereuri), ~reu (Pl: ~rei) sm, ~riu (Pl: ~rie), ~rig (Pl: ~rige), ~rimb, ~terimb (S și: țânterimb), ~rimp (Pl: ~rimpe), ~nți~, țimți~^[1] (Pl: țimțirimuri), ~nțirin (Pl: țințirine), ~nțirimb, țițirimb (Pl: țițirimburi, țițirimbe), țitirimb (Pl: țitirimbe), cin~, cinterim^[2], cen~^[3], sin~^[4], sinterim^[5], sintirimb^[6] (S și: sântirimb), săntirimb^[7] / Pl: ~uri, ~e / E: mg cinterem] 1-2 (Reg) Cimitir (mic) lângă biserică. 3 (Reg; pex) Cimitir. 4 (Reg; rar) Cavou. 5 (Îvr) Loc de mormânt. 6 (Reg; îcs) D-a ~u Oină¹.