ȚINERE s. f. Acțiunea de a ține; menținere, păstrare, reținere. ◊ 4 Ținere de minte = însușirea de a păstra în minte impresiile (v. memorie); (rar) amintire. Văzînd... împăratul că fiu-său are ținere de minte grozavă și ia în cap ușor cele ce i se arăta, se umplu de mulțumire. ISPIRESCU, L. 366. Și aceste neamuri... în ochii celorlalte popoare sînt numai seminții rătăcite, al cărora izvor s-a stins din ținerea de minte a oamenilor! RUSSO, O. 40. ♦ Întreținere. Am cheltuit încă de la mine pentru ținerea mea. BĂLCESCU, la GHICA, A. 415. – Accentuat și: ținere. - Variantă: (rar) țiere (SADOVEANU, Z. C. 92) s. f..