ȚIITOR, -OARE, țiitori, -oare, adj. (Învechit) Care ține mult timp; durabil. Trebuie să aibă vestminte nouă și țiitoare. MARIAN, Î. 70. ♦ (Determinat prin «aminte») Care păstrează ceva în memorie, care ține minte. Ești și țiitor aminte de greșala ce a făcut strămoșul Adam. GORJAN, H. IV 166. ♦ (Substantivat) Persoană care administrează un serviciu sau o instituție. ◊ Țiitor de registre = funcționar însărcinat cu înregistrarea actelor. El fusese rînd pe rînd țiitor de registre la primăria din Caracal... și perceptor. GANE, N. III 180.