țiflan sn [At: CHEST. IV, 88/175c / V: țilfan (Pl: țilfanuri, rar, țilfani sm), țimfan, țibl~, țulfan sn, țulpană / Pl: ~e / E: țiflă¹ + -an] 1-3 (Trs) Țiclău¹ (1, 4-5). 4 (Trs) Loc înalt, ascuțit. 5 (Trs) Deal mic, de formă conic. 6 (Trs) Ridicătură de pământ mai mică decât dealul Si: movilă. 7 (Olt; îf țilfan) Partea piezișă a unei creste.