ȚIBA cf. țibă, interj. adresată la cîini. 1. Țibeni s. buc. 2. Țiban olt. (Hur 92); – mold. C Ștef; 16 A I 353; Isp I¹); – moșul satului Țibănești < sl. „capră” (etim. Ghibănescu, Isp IV²); Țibana s. 3. Țibanca fam. (Ard). 4. Țîbîș b. (Ard). 5. + -lea: Țiblea t.; Țiblescu, 1848 (AO XXII 78); + -eș: Țibleș t. 6. Țibăștea b. 1628 mold. (TC I 55).