ȚARȚAM, țarțamuri, s. n. (Mold.; mai ales la pl.) Ciucure, franj; dantelă. L-au suit pe cal cu tacîm de argint înflorit cu țarțamuri. SADOVEANU, D. P. 81. ◊ Fig. Se vede coperișul înnegrit de fum... spînzură țarțamuri de funingină. MIRONESCU, S. A. 71. – Variantă: zarzam (PAMFILE, CR. 126) s. n.