ȚAMBAL, țambale, s. n. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță cu coarde de metal duble, care produc sunete de diferite tonuri, fiind lovite cu două ciocănele speciale. Lăutari cu țambalul, și flașnete... și trîmbicioare, și fluierașe, și hîrîitori, și clește clănțănind pe grătare, și strigăte, și zbierete, și chiote! – e o plăcere! CARAGIALE, O. II 171. – Variante: țimbal (ANGHEL-IOSIF, C. L. 137, CARAGIALE, N. S. 49) s. n., țimbală (SADOVEANU, Z. C. 49, SLAVICI, O. I 136) s. f.