șteand Cuvîntul apare pentru prima oară la CADE (de unde a trecut în dicționarele elaborate ulterior), care-l explică prin germ. pl. Ständer (Scriban propune un săsesc Stand sau germ. pl. Ständer). Dar nimic nu ne îndreptățește să pornim de la plural, singurul motiv pentru aceasta fiind desigur faptul că apare scris șteand în loc de ștand. Dar în primul rînd forma cea mai răspîndită (singura curentă în București) este ștand, iar în al doilea rînd varianta șteand nu este cîtuși de puțin izolată în romînește. Avem de-a face în realitate cu singularul german Stand, pronunțat regional cu muierea lui t (cauzată la, rîndul ei de muierea lui ș), ceea ce nu e de loc curios, cîtă vreme avem paralele ca șteamp < germ. Stampfe, șteap < germ. Stab, relevate de Tiktin. Oare și pe știudent îl vom explica tot prin pluralul german ? Vezi și șleampăt.