șart n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] șart, condițiune, învoială, tratat; sîrb. alb. šart). Condițiune, articul de tratat (Vechĭ). Rînduĭală, ordine, rost: toate-s cu șartu lor, după șartu lor. A vorbi cu șart orĭ fără șart, a vorbi cum se cuvine orĭ prost. Pe șart, pe rînd, în ordine. – Vechĭ și șuruturĭ (pl. arabic šurut) = șarturĭ.