ĭádeș și (est) ĭédeș n., pl. urĭ (turc. ĭades, prinsoare, d. pers. ĭadest, îmĭ aduc aminte, d. ĭad, memorie). Prinsoare, rămășag făcut așa: cînd se mănîncă o găină, acela la care se întîmplă să cadă osu cel în formă de furcă de la peptu găiniĭ (numit tot ĭadeș), îl ĭa și dă un capăt altuĭa care trage și frînge osu, și așa zic eĭ că aŭ făcut ĭadeș, adică se învoĭesc să nu primească orĭ să nu apuce în mînă un obĭect de la cel-lalt fără să zică „știŭ”, adică „n’am uĭtat de ĭadeș”. Dacă unu dintr’înșiĭ uĭtă să zică „știŭ”, cel-lalt strigă ĭadeș, și cel care a uĭtat perde prinsoarea și plătește orĭ dă ceĭa ce s’a fixat din ainte.