ÎNZĂUAT, -Ă, înzăuați, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Îmbrăcat în zale, cu zale, cu platoșă. Nici nu-și dădu seama cînd a oprit, bulucindu-se la han, o mulțime de oșteni înzăuați. CAMILAR, T. 100. La vreme de adînci bătrîneți, sta înzăuat în fruntea ostașilor. DELAVRANCEA, V. V. 208. ◊ Fig. Cuvîntul cel din urmă îl avea un snob feroce, înzăuat în prejudecățile cele mai copilărești. M. I. CARAGIALE, C. 137. – Variante: înzelat, -ă (CONTEMPORANUL, I 239, TEODORESCU, P. P. 189), înzeuat, -ă (VLAHUȚĂ, O. A. 500, BĂLCESCU, O. I 122) adj.