ÎNVĂLUIRE, învăluiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălui și rezultatul ei. 1. Învelire, acoperire; fig. revărsare. Barba albă se revarsă ca o învăluire de omăt pe piept. SADOVEANU, O. I 283. 2. Manevră ofensivă de încercuire a flancului și spatelui inamicului. Într-o mișcare iute de învăluire, trebuiau să grămădească pe dușmani în cotitura Prutului. SADOVEANU, O. VII 10. 3. Vîrtej, învolburare. Din spate îi spulbera încă învăluirea vîntului. SADOVEANU, M. C. 162. Bătea un vînt încet și aducea învăluiri de stropi, – și ulițele erau pustii; nimeni nu trecea pe acolo pe o așa vreme. id. O. III 30. 4. Fig. (Învechit) Tulburare; frămîntare. Să-l lăsăm întru învăluirea gîndurilor cu care se luptă. DRĂGHICI, R. 162.