ÎNVĂLUI, învălui, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (cu un văl, cu o învelitoare); a înveli, a înfășura. Învălui copilul în scutece. ▭ Vulturii s-au oprit în lumină piept în piept... Unul își întinse aripa ca să-l învăluie pe celălalt. ARGHEZI, P. T. 106. Spune-mi gura cui i-o dai? Dă-mi-o mie... S-o învălui în hîrtie. HODOȘ, P. P. 165. ◊ Refl. Cu albele văluri subțiri Mă-nvălui ca-n aripi de pază. TOMA, C. V. 121. ♦ Fig. A cuprinde din toate părțile; a împresura, a năpădi. Niciodată n-o să iasă Luna – palidă crăiasă – Să te-nvăluie cu raze. BENIUC, V. 18. Cînd deschiseră ușa, îi învălui deodată lumina soarelui. SADOVEANU, O. IV 69. Noaptea învăluia muntele, rece și umedă. C. PETRESCU, S. 219. ♦ A acoperi (focul) cu un strat de pămînt, de cenușă etc., ca să ardă mocnit; a înveli. Dac-am văz’t că nu mai vii, Focul eu învăluii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. ♦ Refl. (Despre foc sau flăcări) A fi expus forței vîntului, a fi răscolit de vînt; a se micșora, a scădea în intensitate. Focul ardea vioi și cîteodată se învăluia la fîlfîirile vîntului. SADOVEANU, O. VI 247. ◊ Tranz. Ce vînt! ce vînt! șopti baba clătinînd din cap; uite, îmi învăluie și focul. SADOVEANU, O. I 330. 2. Tranz. A cuprinde cu privirea un ansamblu; a privi dintr-o perspectivă îndepărtată, a urmări ceva sau pe cineva de departe sau de sus. Mama-n picioare, de lîngă fereastră, mă învăluie într-o căutătură de mîngîiere. VLAHUȚĂ, O. A. 427. 3. Refl. A se mișca de colo pînă colo, a se învîrti, a da tîrcoale. V. înfășura. Stoluri de ciori, cîrîind sălbatic, începură să se învăluie peste sat. AGÎRBICEANU, S. P. 30. 4. Tranz. A întreprinde o manevră ofensivă asupra flancului și spatelui unei unități inamice; a înconjura. Tinzînd să ajungă a învălui aripa de la deal a dușmanilor lui, își ducea din ce în ce mai iute pîlcul lui de călărime. SADOVEANU, O. VII 11. 5. Refl. A se amesteca, a se contopi. (Fig.) Afară veneau vîntul și ploaia, învăluindu-i-se cu gîndurile. SADOVEANU, N. P. 131. – Prez. ind. și: învăluiesc (ALECSANDRI, P. III 161).