ÎNTRUPARE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare. Casa nașului era pentru tine întruparea bunului trai. PAS, Z. I 174. Și-s fericit c-am fost o clipă-n stare Să simt, în marea lumii simfonie, A gîndurilor mele întrupare. VLAHUȚĂ, O. A. 84. ◊ (Poetic) Și geana-mi rourează o lacrimă de dor. Un sol, o întrupare a sfîntului amor. PĂUN-PINCIO, P. 82. ♦ (Concretizat) Trup, ființă. Încet, plutind, se-nalță mireasa-i... O dulce întrupare de omăt. EMINESCU, O. I 95.