ÎNTRUPA, întrupez, vb. I. 1. Refl. A lua formă concretă, a se concretiza. V. întruchipa. Cînd figura amicului Costică s-a întrupat întreagă în imaginația lor, toți trei îi zîmbesc cu dragoste. CARAGIALE, O. II 217. [În «Diana cu ciuta»] par a se fi întrupat toate cugetările cele mai nobile... ce instinctul vînătoriei a putut vreodată să însufle unor oameni de geniu. ODOBESCU, S. III 52. ◊ Tranz. Părea că-și croiește un plan sau că se pregătește să întrupeze o hotărîre mai dinainte luată. HOGAȘ, M. N. 221. E o făptură-aievea, cu gînd din gîndul meu, Dintr-un noian de raze am întrupat-o eu. EMINESCU, O. IV 173. Și coborînd din soare a tale cugetări, Ai întrupa cîntarea sublimei deșteptări. BELDICEANU, P. 135. 2. Tranz. (Învechit) A alcătui un singur corp, a uni, a împreuna într-un singur tot. Ștefan-vodă puse în gînd... a-ntrupa țara lui Radu cu Moldova. ISPIRESCU, la TDRG. El voiește a întrupa toată romînimea într-un singur stat. BĂLCESCU, O. II 13.