Definiția cu ID-ul 922216:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTORSĂTURĂ, întorsături, s. f. 1. Cotitură, șerpuire a unui drum sau a unei ape (v. curbă); fig. schimbare în mersul sau dezvoltarea unei întîmplări; curs nou, înfățișare nouă. Îl priveau serioși, cugetînd și ei la năprasnicele întorsături ale vieții. SADOVEANU, O. VII 63. Cosma Buruiană, înfricoșat de întorsătura ce-o lua întîmplarea pe care el o povestise... încercă să îndulcească puțin lucrurile. REBREANU, R. I 87. Comăneșteanu, nemulțumit de întorsătura ce o luau lucrurile, răspunse aspru. D. ZAMFIRESCU, R. 48. 2. Fig. (Rar) Mlădiere, modulație, intonație (nouă). Marșul sprinten, cu-ntorsături vioaie, subțiri, sfredelitoare, se revărsa limpede în liniștea nopții de toamnă. SANDU-ALDEA, U. P. 127. 3. Fig. Fel de a așeza cuvintele (sau propozițiile) într-o frază. Vorbea rar, încet, cum vorbise totdeauna, dar cu alt șir și altă întorsătură în cuvinte. GALAN, Z. R. 66.