ÎNTOARCERE, întoarceri, s. f. Acțiunea de a (se) întoarce și rezultatul ei. 1. (În opoziție cu plecare) Înapoiere, revenire. Întoarcerea lui Măgură stîrni mare bucurie în toată unitatea. CAMILAR, N. I 418. Mama lui hotăra plecările și întoarcerile. SADOVEANU, B. 92. La fiecare întoarcere din oraș, îl întreba dacă a găsit de lucru. SAHIA, N. 93. 2. Îndreptare spre un punct, prin schimbarea direcției inițiale; schimbare a direcției inițiale. Pe aceste covoare se vedea Prahova alergînd capricios, făcînd abateri, întoarceri și vărsînd în jurul ei niște gemete sălbatice. BOLINTINEANU, O. 413. 3. Învîrtire, răsucire. Întoarcerea mînerului unui robinet. 4. Schimbare a poziției printr-o mișcare de rotație, de răsucire. Ostașii fac exerciții de întoarcere. 5. Schimbare a poziției (firești) într-o poziție opusă celei vechi; răsturnare. Întoarcerea unui vas cu gura în jos. ◊ Întoarcerea miriștii = executarea unei arături puțin adînci, imediat după recoltarea păioaselor.