ÎNTIPĂRIRE, întipăriri, s. f. Acțiunea de a se întipări și rezultatul ei; urmă (lăsată pe un obiect prin apăsare); imprimare. Ciorba de lut cu apă, care fleșcăia lipită de gleznă, se ridica o dată cu talpa, apoi se descleia și recădea, păstrînd adîncă întipărirea pasului. DUMITRIU, B. F. 63. ◊ Fig. Fața Anei... cu o întipărire de suferințe, se posomorî. REBREANU, I. 20. ♦ Fig. (Astăzi rar) Urmă lăsată în mintea, în memoria, în conștiința cuiva de ceva trăit sau perceput; impresie. Mirarea și întipărirea printre bejenari fură puternice. GALACTION, O. I 283. Acea epocă de urgie a lăsat în țeară... triste întipăriri. ODOBESCU, S. II 309. Două persoane... îmi făcură o întipărire neștearsă. NEGRUZZI, S. I 218.