ÎNTINSOARE, întinsori, s. f. 1. Loc întins, spațiu larg, întindere vastă. Cît poți vedea cu ochii, totul e o întinsoare neagră-vînătă de valuri care se pierd. DUNĂREANU, CH. 55. Din codrii Găvanelor ieșim pe-ntinsoare de plaiuri, spre răsărit, pe sub «Gropile de aur» din muntele Bisoca. VLAHUȚĂ, O. AL. I 148. 2. Mers zorit, fără oprire. Încă două zile de întinsoare și ieșim la larg. ◊ Loc. adv. Într-o întinsoare = a) într-una, fără întrerupere. Acești cai nu fug prea tare, însă merg într-o întinsoare șapte poște. SADOVEANU, F. J. 313. Și petrec într-o întinsoare Tot la umbră, la răcoare. ALECSANDRI, P. P. 314; b) repede, în goană. Să vă împrăștiați și, într-o întinsoare, să vă abateți în toate părțile, unde veți vedea cu ochii, să treziți pe boieri, să strigați la norod. SADOVEANU, O. I 249. 3. Durată neîntreruptă; p. ext. vreme lungă. Omăt și geruri au ținut-o o întinsoare, fără slăbire. SADOVEANU, P. S. 12. 4. (Rar) Întindere nervoasă a membrelor corpului. Un fel de lene amestecată cu slăbiciune... Un fel de leșin la inimă, amestecat cu întinsori, sau cam așa ceva. CREANGĂ, A. 93.