ÎNTINSOARE, întinsori, s. f. 1. Loc întins, spațiu larg, întindere vastă. Cît poți vedea cu ochii, totul e o întinsoare neagră-vînătă de valuri care se pierd. DUNĂREANU, CH. 55. Din codrii Găvanelor ieșim pe-ntinsoare de plaiuri, spre răsărit, pe sub «Gropile de aur» din muntele Bisoca. VLAHUȚĂ, O. A. II 148. 2. Mers zorit, fără oprire. Încă două zile de întinsoare și ieșim la larg. ◊ Loc. adv. Într-o întinsoare = a) într-una, fără întrerupere. Acești cai nu fug prea tare, însă merg într-o întinsoare șapte poște. SADOVEANU, F. J. 313. Și petrec într-o întinsoare Tot la umbră, la răcoare. ALECSANDRI, P. P. 314; b) repede, în goană. Să vă împrăștiați și, într-o întinsoare, să vă abateți în toate părțile, unde veți vedea cu ochii, să treziți pe boieri, să strigați la norod. SADOVEANU, O. I 249. 3. Durată neîntreruptă; p. ext. vreme lungă. Omăt și geruri au ținut-o o întinsoare, fără slăbire. SADOVEANU, P. S. 12. 4. (Rar) Întindere nervoasă a membrelor corpului. Un fel de lene amestecată cu slăbiciune... Un fel de leșin la inimă, amestecat cu întinsori, sau cam așa ceva. CREANGĂ, A. 93.