ÎNSURĂȚEL, însurăței, s. m. Tînăr însurat de curînd; (la pl.) soți tineri, căsătoriți de curînd. Încheie socotelile și își dau seama ce avere au însurățeii. STANCU, D. 184. Vă feriți, iubiții mei Însurăței Și holtei, De rămășag cu femei. ALECSANDRI, T. 320. Însurățeii trăiau așa de bine. ȘEZ. VI 15. ◊ (Glumeț) Luca Moșneagu, însurățel de-al doilea. CREANGĂ, A. 122.