ÎNSPICAT, -Ă, înspicați, -te, adj. 1. (Despre plante, p. ext. despre cîmp) Care a dat în spic; care are spice. Începeau să se arăte poienile înspicate ale Arșiței. GALACTION, O. I 208. Pașii lor... culcau iarba înspicată. C. PETRESCU, S. 132. Prin iarba-nspicată el vine Ieșit de sub mucede stînci; Tiptil se strecoară spre mine. COȘBUC, P. II 22. 2. (Despre părul oamenilor) Presărat cu fire albe; încărunțit. Deși avea părul înspicat, se purta încă fudul și numai cu mustață. SADOVEANU, O. L. 15. Un om nalt, slab, cu barba rară și înspicată. DELAVRANCEA, H. T. 93. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate) Cu fibre de altă culoare care apar pe suprafața țesăturii. O cravată neagră, înspicată cu bobițe galbene. La TDRG. ◊ Fig. De trei zile dura o ploaie măruntă, înspicată de fulgi. C. PETRESCU, A. 438. ♦ (Rar, despre oameni) Cu fața pătată de semne, de cicatrice. Voinicel... Înspicat de vărsat. PĂSCULESCU, L. P. 61.