înód, a -á v. tr. (lat. in-nódo, -áre, a înoda, d. nodus, nod; it. innodare, pv. nozar, fr. nouer, cat. nuar. – Înoadă; să înoade. V. dez-nod). Leg formînd un nod: a înoda o frînghie. Fig. Unesc: nu poate înoda ideĭ. Formez, stabilesc: a înoda o intrigă într’o pĭesă teatrală. – Și înnod. Vechĭ a nuda (cînd e acc. pe sufix).