ÎNNĂDI¹, înnădesc, vb. IV. Tranz. A adăuga unui obiect alt obiect sau o bucată (de același fel) cosînd, înnodînd, sudînd, lipind etc. pentru a-l mări sau a-l lungi; a lega sau a coase unul de altul. A înnădit rochia. ▭ Brîile își înnădiră, De picioare îl legară. PANN, P. V. I 84. Ba căpestre mi-a-nnădit, Frîu de frîu a tot lungit, ca un lanț a-nchipuit. TEODORESCU, P. P. 441. ◊ Fig. Lăutarii îi ziseră mai departe, ca să înnădească veselia întreruptă. CAMIL PETRESCU, O. II 82.